Carta pentru Mobilități Erasmus+ V.E.T. este o recunoaștere instituțională a capacității de a implementa proiecte europene de mobilitate finanțate de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus Plus și oferă o variantă simplificată de a accesa proiecte Erasmus Plus până în anul 2020.
Cele două colegii timișorene au oferit elevilor din învățământul profesional și tehnic numeroase oportunități de a desfășura stagii de pregătire practică în alte țări membre ale Uniunii Europene și au contribuit prin proiectele Erasmus+ la creșterea calității învățământului tehnic timișean, motiv pentru care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, agenție executivă pentru Programul Erasmus+ în România, a certificat obținerea Cartei pentru Mobilități Erasmus+ V.E.T. de către cele două colegii.
Inspectoratul Școlar Județean, împreună cu inspectorul Ciprian Blaj, au acordat joi, 29 septembrie, certificatele de apreciere celor două licee. Diplomele reprezintă munca depusă de cadrele didactice pe parcursul a mai multor ani.
”Vreau să spun că știu activitatea acestor colective. Cunosc proiectele care le-au desfășurat. Sunt numeroase și sunt născute dintr-o nevoie a școliilor, în care dumnealor activează. Este un grup de inițiativă care scrie și corectează aceste proiecte și care îndrumă copiii spre finalizarea acestor proiecte. Doar după săptămâni întregi de muncă se poate obține o astfel de apreciere”, declară inspectorul general adjunct, Petrov Mihaela.
În anul școlar 2016-2017, în județul Timiș, sunt 28 de proiecte europene, care se implementează cu diverse școli. Suma la care se ridică proiectele europene este de aroximativ 1.300.000 de euro. Totoodată Timișul înregistrează un număr mare de elevi, care vor să iar parte la programe de mobilităţi în diverse țări din Europa. Stagiile de pregătire practică desfășurate în diverse țări sunt un plus pentru țara românească. Anual, Agenția Națională, care implementează programul Erasmus în România, selectează școlile cu un nivel ridicat de calitate al proiectelor europene, pe formare profesională. Școlile selecționate beneficiază astfel de Carta Pentru Mobilități Erasmus + V.E.T.
”Bucuria noastră a fost că în acest an au fost selecționate două licee din Timișoara. Acest lucru înseamnă în primul rând o apreciere la nivel național și european a calităților proiectelor europene. Implicit această cartă înseamnă o aplicare mai simplificată pe programul Erasmus+ până în anul 2020. Programul este axat pe patru domenii: educație, formare profesională, tineret și sport. Este foarte important că acest program oferă posiblitatea elevilor și profesorilor să meargă în țări membre, europene. Pentru stagiile de pregătire practică, elevii pot merge chiar și în companii. Programul vizează o perioadă de 2 sau 3 săptămâni. Aproximativ 300 de elevi și profesori din Timiș, vor pleca cu acest program. Experiența dobândită cu ajutorul Ersamus+ este foarte importantă”, spune Ciprian Blaj, inspector pentru proiecte europene.
Aha, iar ca premiu desfiintam Mincu de Craciun, ia sa mearga fiecare unde stie, doar trebuie sa vina Lenau in loc.