Primarul Dominic Fritz a anunțat finalizarea licitației și atribuirea contractului pentru fonduri europene pentru reabilitarea termică și modernizarea Colegiului Național „Ana Aslan”.
Proiectul Primăriei Municipiului Timișoara urmărește reducerea costurilor pentru încălzire și renovarea a 13 săli de clasă, 5 laboratoare, 3 cabinete școlare, a sălii de sport, bibliotecii, laboratorului medical și psihologic. Investiția Primăriei Timișoara va crește calitatea vieții pentru 450 de elevi și lucrările efective vor dura 12 luni.
„Începem o nouă serie de mari șantiere în școlile timișorene pentru a le oferi copiilor condiții de studiu de secol 21. După ce săptămâna trecută am atribuit contractul pentru modernizarea celei mai vechi școli din Timișoara, cea din cartierul Fabric, acum ne pregătim să semnăm un nou contract pentru fostul liceu sanitar. Investițiile în educație sunt una din prioritățile noastre”, a spus primarul Dominic Fritz.
Investiția cuprinde lucrări de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei cu una termoizolantă și modernizarea instalațiilor electrice și termice, ceea ce va îmbunătăți eficiența energetică cu 50% și va reduce emisiile de CO2 cu 50%. Modernizarea clădirii începe cu consolidarea necesară, stabilită prin expertiza tehnică, dar va viza și iluminatul și climatizarea sălilor de clasă.
Primăria Municipiului Timișoara investește semnificativ în îmbunătățirea infrastructurii de educație din oraș, pentru a oferi condiții moderne elevilor, cu confort termic atât iarna, cât și vara și pentru a reduce costurile de întreținere și utilități, plătite din bugetul local. Pe lângă acestea, clădirea actuală a Colegiului Național „Ana Aslan“ va avea parte și de o extindere necesară pentru crearea unei căi suplimentare de evacuare în caz de incendiu, iar demisolul va găzdui stația de pompe și un bazin de apă, speciale pentru urgențe în caz de incendiu.
Contractul a fost atribuit către ILA VORHABEN SRL pentru oferta cu cel mai bun raport calitate-preț. Valoarea contractului este de 7.548.408 lei (TVA inclus). Investiția este co-finanțată prin Planul Național Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026, Componenta C10: Fondul Local.