Colecții de design vestimentar cu inspirație din trecut și accesorii din materiale reciclate

144

Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 19 aprilie 2023, o inedită prezentare de modă, de către studenți, parte a expoziției cu tema „Colecții de design vestimentar cu inspirație din trecut și accesorii din materiale reciclate”.

Evenimentul a avut la bază lucrările studenților din anul 3 de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, create în cadrul disciplinei opționale Design Vestimentar.
Tema de anul acesta a fost crearea unor colecții vestimentare cu inspirație din trecut, din orice perioadă stilistică studiată împreună la curs, utilizând parțial sau total materiale reciclabile. Studenții au prezentat, fiecare, câte o colecție de 10 ținute, prin desene realizate în diferite tehnici de reprezentare grafică. În plus, în cadrul orelor de seminar au materializat una dintre cele 10 ținute pe un manechin din lemn de dimensiuni reduse (30 cm) și au realizat un accesoriu la scară reală 1:1, utilizând pe cât posibil materiale reciclabile.

Lucrările au fost coordonate de lect.dr.arh. Anghel Andreea (cadru didactic și absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism, UPT, promoția 2008) și suport la ultima oră de seminar din partea Laurei Chiriță (designer vestimentar), unde studenții au primit sprijin și sfaturi la partea practică, prin transpunerea unei schițe în realitate, pe acel manechin de mici dimensiuni.
În cadrul mini-paradei de modă, cei peste 30 de studenți participanți au prezentat atât planșele realizate, cât și ținuta la scară redusă, purtând accesoriul realizat la scara de 1:1. Demne de remarcat sunt creativitatea de care au dat dovadă studenții, munca depusă pe parcursul a 7 săptămâni, dar și implicarea în organizarea evenimentului, mai ales în condițiile în care disciplina Design Vestimentar este opțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.