O mare parte din deșeurile rezultate într-o gospodărie obișnuită o reprezintă categoria celor ce pot prezenta un anumit pericol pentru sănătatea și viața oamenilor și a viețuitoarelor. Tot ce este produs de om prin procedee, mai ales chimice, nu mai au acel natural firesc ce se poate degrada în timp în siguranță. Acestea trebuie în mod obligatoriu adunate și neutralizate de specialiști ce știu cum să lucreze cu ele.
Deșeurile periculoase ce nu sunt tratate corespunzător și neutralizate de cei ce se pricep pot polua grav solul, vegetația. Iar prin intermediul apei se transportă la distanțe foarte mari.
Conform prevederilor contractuale și a Regulamentului de salubrizare în vigoare, RETIM Ecologic Service SA a introdus un nou sistem de colectare separată a deșeurilor pe categorii distincte.
Printre deșeurile care se colectează și se gestionează separat, o categorie foarte importantă este cea a deșeurilor periculoase, precum sunt ambalajele de la produse de igienizare (detergenți, săpunuri lichide, etc.), bateriile și acumulatori uzați, ambalaje de la lacuri și vopsele, spray-uri, polistiren și altele asemenea.
Conform noului sistem de colectare, aceste tipuri de deșeuri se vor depune prin aportul voluntar al cetățenilor la punctele de colectare. Aceste puncte de colectare vor fi instalate în fiecare localitate o dată la trei luni și vor fi deservite de către un reprezentant al RETIM.
Deșeurile periculoase nu vor fi ridicate de către societatea de salubritate din fața gospodăriilor sau din pubelele caselor individuale respectiv ale asociațiilor de proprietari.
Populația va trebui să păstreze aceste deșeuri până la momentul colectării dedicate lor și să le aducă la containerul special amplasat.
Campaniile de colectare a deșeurilor periculoase sunt anunțate prin intermediul comunicărilor la primăriile locale, prin mass-media locală, în social-media, precum și pe www.retim.ro/stiri