Cinci dintre cele mai importante universități din România, întrunite la Iași în cadrul Consorțiului Universitaria, au decis să întreprindă o serie de acțiuni comune pentru a deveni o forță de revitalizare și de impunere a standardelor în învățământul superior românesc.
Cu doi ani înainte de împlinirea centenarului Marii Unirii, are loc unificarea eforturilor în zone cheie ale învățământului românesc de către Universitatea București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara, Academia de Studii Economice și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
La reuniunea Consorțiului Universitaria, din perioada 24 – 27 noiembrie, cele cinci universități au hotărât să își asume nu doar o voce unitară, ci și acțiuni comune în domeniul didactic, al cercetării, al relațiilor internaționale și al inițiativelor studențești, care să poată modela viitoarele politici educaționale.
În perioada următoare, preocupările fundamentale ale celor cinci universități sunt creșterea calității învățământului superior și cercetării, realizarea clasificării instituționale și ierarhizarea domeniilor de studiu. Astfel, rectorii Consorțiului reuniți la Iași susțin fără echivoc continuarea demersurilor inițiate de actuala conducere a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice precum realizarea Meta-rankingului, clasament care a identificat cele mai vizibile universități la nivel internațional.
Cele cinci universități solicită diferențierea clară a finanțării de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, astfel încât să poată fi alocate fonduri pentru susținerea excelenței în instituții de interes național.
Reprezentanții universităților reunite la Iași au stabilit că este necesară o atitudine mai puternică comună nu doar la nivel național, ci și la nivel european. Astfel, universitățile vor avea o poziție comună la Bruxelles și vor participa cu un singur stand la târgurile educaționale internaționale.
Finanțarea accesului la literatură științifică va fi o altă direcție a demersurilor Consorțiului în perioada următoare. În prezent, universitățile românești riscă să piardă una dintre cele mai prețioase resurse – accesul la jurnalele internaționale de cercetare, proiectul ANELIS, finanțat până acum de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, aflându-se la final. Cele cinci universități susțin, în comun, necesitatea alocării de fonduri de la ANCSI pentru acest proiect și în următorii ani.
Un alt subiect a fost realizarea de mobilități interne între instituțiile de învățământ din Consorțiul Universitaria, după un model asemănător programului Erasmus. Astfel, de exemplu, studenții de la UAIC ar putea studia la UBB un semestru, după care la întoarcere le-ar fi recunoscute creditele în integralitate. Consorțiul Universitaria solicită Ministerului Educației să elaboreze cadrul legal pentru a se putea implementa această inițiativă.
A fost, de asemenea, subliniată necesitatea găsirii de soluții pentru finanțarea pozițiilor de cercetare în universități, momentan subfinanțate, inclusiv în cadrul proiectelor europene de tipul Orizont 2020. Consorțiul Universitaria susține demersurile Comisarului pentru cercetare cu privire la căutarea unor soluții pentru remedierea problemelor legate de salarizarea de bază în cercetare prin Orizont 2020.
Reprezentanții Universitaria au mai abordat probleme precum inexistența unei strategii a infrastructurii de cercetare, necesitatea lărgirii autorității universităților în domeniul stabilirii capacității de școlarizare și a admiterii la master și debirocratizarea admiterii studenților internaționali.
Consorțiul Universitaria apreciază prezența la Iași a unei delegații numeroase din partea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, conduse de dl. ministru prof.univ.dr. Mircea Dumitru. Rectorii universităților salută inițiativă anunțată de Ministrul Educației la Iași, prin care Consorțiul Universitaria va deveni partener de dialog și consultare pentru orice inițiativă legislativă din domeniul învățământului superior.