Cod portocaliu de vânt puternic în vestul țării

322

Judeţele Timiș, Arad, Bihor şi Satu Mare vor intra după-amiază sub cod portocaliu de intensificări ale vântului.

De la ora 15:00 până la ora 21:00, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului – rafale de peste 80…90 km/h și vijelii. Trecător și pe arii restrânse, intensificări ale vântului se vor semnala în prima parte a zilei și în județul Caraș-Severin.

Pe de altă parte, de azi de la ora 11:00, până la noapte, la ora 3:00 dimineața este cod galben de instabilitate atmoferică temporar accentuată în Caraş-Severin şi Hunedoara, dar şi în Alba, Sălaj şi Maramureş. În intervalul menționat, vor fi intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Rafalele vântului vor depăși 60…75 km/h, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala după-amiaza și noaptea și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse și în intervale mai scurte de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.