Ploile cuprind mai multe regiuni ale țării, iar meteorologii au emis deja o atenționare Cod galben. Vor fi ploi torențiale începând de astăzi până duminică seara la ora 23:00.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie vremea va fi instabilă în zonele de munte, precum şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi chiar 40 -50 l/mp.
În vestul țării, va ploua abundent în județele Bihor, Hunedoara și Caraș-Severin și zonele montane din județele Arad și Timiș.
În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în Crișana și în zonele de deal și munte. Vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel încât pe arii restrânse cantitățile de apă cumulate vor depăși 15…20 l/mp și pe alocuri 40…50 l/mp. Izolat va cădea grindină.