6.1 C
Timișoara
duminică 1 decembrie 2024

Coasta Amalfi și insula Capri, un colț de Rai din sudul Italiei

Coasta Amalfitană, situată în sudul Italiei, este o zonă de o frumusețe aproape inimaginabilă, aflată la țărmul Marii Tireniene, întreagaa regiune impresionând prin peisajele naturale spectaculoase și prin locurile pline de istorie.

Dincolo de panoramele superbe presărate de-a lungul acestei regiuni, Coasta Amalfitană iîncântă atât prin capodoperele arhitecturale și artistice ce pot fi observate în orașele din zonă, cât și prin ingeniozitatea localnicilor ce si-au construit locuințele pe cornișele abrupte de pe coastă.

amalfi4

Agenția de turism Ultramarinvă invită într-un sejur spectaculos la finalul lunii iunie pe Coasta Amalfitană, locul desprins parcă dintr-o vedere, cu așezări de poveste și o istorie impresionantă. Cel mai apropiat oraș de Coasta Amalfi este Sorrento, oraș cu o vechime de peste 2000 de ani. Situat în apropiere de Napoli (aproximativ 30 km), Sorrento constituie un excelent punct de start pentru călătoria dumneavoastră. Odată ajunși aici, nu trebuie să ratați: Insula Capri (la 5 km de Sorrento), orașul antic Pompei, care își fascinează vizitatorii și astăzi – oraș distrus de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79, Roma – orașul celor 7 coline, sau Napoli – locul unde a fost inventată Pizza.

amalfi2

Oraşul Pompei este pe lista celor mai spectaculoase locuri ale lumii, iar excavațiile, care au început în secolul al XVIII-lea pentru a descoperi zona îngropată de erupția vulcanului, continuă și astazi. Pe străzile din Pompei veți descoperi băile romane, Forumul și vilele ridicate de către împărații romani.

amalfi5

Ultramarin vă recomandă să nu ratați o plimbare pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa, Amalfi Drive, având posibilitatea să admirați o panoramă care aproape vă va lasa fără suflare. Coasta Amalfi este cea mai frumoasă zonăde coastă a Italiei, o combinație de stânci abrupte, sate idilice care coboară sprintene înspre mare și pante muntoase împădurite.

capri1

La fel cum toate drumurile duc la Roma, în ceea ce privește Insula Capri, totul se învârte în jurul Grotei Azzurra. Din port puteți lua feribotul pentru a ajunge în principalul oraș, Capri, unde merită sa vă opriți pentru a bea un cappucino în celebra PiațăUmberto. Ajunși în Anacapri, puteți urca pe muntele Solaro cu ajutorul telescaunului. Peisajul ce poate fi observat din cel mai înalt punct al insulei este uluitor. Nu trebuie sa ratați grădinile lui Augustus și peșterile albastre.

Iar la Napoli veți putea admira Castelul Nuovo, Teatrul San Carlo, Piața Plebiscitului și Palatul Regal. Situat pe malul golfului cu același nume și susținut de profilul vulcanic al Vezuviului, orașul a fost celebrat de poeți și pictori din cele mai vechi timpuri, drept unul dintre cele mai frumoase și mai binecuvântate locuri de pe Pământ.

amalfi3

Despre toate detaliile acestei minunate excursii, puteți afla mai multe aici: http://rezervari.ultramarintm.ro/holiday/details/amalfi sau sunând la telefon 0256.499706, unde un consilier Ultramarin vă va da toate datele necesare.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :