CNADNR recunoaşte: loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, finalizate abia în decembrie 2016

1152

Încă de anul trecut s-a discutat mult despre finalizarea celor 3 loturi rămase de executat din tronsonul de autostradă Lugoj- Deva. Dacă finalizarea lotului 2 este incertă, pentru că aici există probleme de stabilizare a şoselei rapide, autorităţile au dezvăluit, în sfârşit, noile termene pentru lotul 3 şi lotul 4. Potrivit unor declaraţii ale conducerii Companiei de Drumuri făcute pentru site-ul Economica.net, cele două loturi vor fi gata abia în decembrie 2016.

“În prezent contractele se află în perioada de execuție. Stadiul fizic aferent lotului 3 al autostrazii Lugoj – Deva este de 43.08%, iar cel aferent lotului 4 este de 44.70%. Estimăm că lucrările aferente lotului 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva se vor finaliza în luna decembrie 2016”, au declarant reprezentanții Companiei Naționale de Autostrazi și Drumuri Naționale din România.

Cele mai mari probleme sunt puse de realizarea ecoductelor de pe lotul 3, dar şi de stabilizarea taluzului de pe lotul 4 din zona Brănişca, precum şi de lipsa autorizaţiei de construire pentru jumătate din acest ultim lot. Autorizaţia trebuia emisă la începerea lucrărilor, dar nici până astăzi acest lucru nu s-a întâmplat. Aşa că pe sectoarele C şi D din lotul dintre Ilia şi Şoimuş, nu se lucrează.

Lotul 3 din tronsonul de autostradă Lugoj-Deva, de 21 de kilometri, costă 580 de milioane de lei, iar valoarea contractului pentru lotul 4 se ridică la 420 milioane de lei, implicând realizarea a 22 de kilometri de şosea rapidă. Ambele proiecte au demarat în 2013 şi trebuia finalizate în luna mai 2016. Acum sunt amânate cu 7 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.