Clinica Universitară de Boli Dermato-Venerice va fi pusă la dispoziție, în caz de nevoie, pentru cazurile de COVID 19

144

Spitalul Municipal Timişoara va pune la dispoziţie, dacă va fi nevoie, pentru cazurile COVID sau suspecţi de coronavirus, şi Clinica Universitară de Boli Dermato-Venerice, amenajată de primărie în urmă cu aproximativ patru ani, a anunţat, luni, edilul Nicolae Robu.

„Dacă va fi nevoie, Spitalul Municipal pune la dispoziţie sediul Clinicii de dermatologie, amenajat la cote foarte înalte, venind astfel în sprijinul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, dacă va fi cazul. (…). Prin tot ceea ce am făcut pentru readaptarea clădirii pentru destinaţia spitalicească acum este la dispoziţia tratării cazurilor COVID. Eu pun la dispoziţie toată logistica şi banii necesari în această pandemie, dar deciziile privind actul medical le iau doar medicii”, a afirmat Nicolae Robu.

În Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal sunt saloane de câte două paturi şi cu baie proprie, care se pot preta pentru internări COVID, la nevoie. De asemenea, la intrarea în respectiva unitate va fi montat şi un tunel de decontaminare.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, luni, că în prezent, capacitatea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara pentru cazurile COVID nu este depăşită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.