Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal Timişoara va fi redeschisă parţial astăzi sau cel târziu luni, pacienţilor cu afecţiuni dermatologice. Unitatea medicală a fost închisă pentru pacienţii non-COVID după ce a devenit spital suport pentru pacienţi suspecţi de infecţie cu coronavirus.
Potrivit managerului de la Spitalul Municipal Timişoara, Daniel Maliţa, etajul al doilea al Clinicii de Dermatologie din Complexul Studenţesc din Timişoara, rămâne dedicat pacienţilor suspecţi de COVID.
„Am luat decizia să reducem zona respectivă de spitalizare pentru pacienţi suspecţi de COVID la un singur etaj, respectiv la etajul al doilea al clădirii unde vor funcţiona în continuare cinci saloane, iar etajul al treilea unde vor fi nouă saloane însumând aproape 30 de paturi, va fi împreună cu Ambulatoriul care era pe strada Daliei în aceeaşi clădire, parter şi etajul întâi, vor fi redeschise pacienţilor programabili cu diverse alte afecţiuni, conform ultimelor ordine de la Ministerul Sănătăţii”, spune Daniel Maliţa, citat de radiotimisoara.ro.
Managerul Spitalului Municipal Timişoara a declarat că au fost organizate circuite separate pentru ca nici pacienţii, nici cadrele medicale şi nici deşeurile care provin de pe două circuite să nu se intersecteze.