A intrat în limbajul comun să spui de Timișoara că ar fi un oraș deosebit. Că are patrimoniul de sute sau mii de monumente de o inegalabilă frumusețe și valoare. De fapt așa cum este firesc pe aceste meleaguri este și o doză mare de făloșenie găunoasă, de cele mai multe ori fără a mai avea vre-o tangență cu realitate.

Nu trebuie să plecăm prea departe de centrul urbei pentru a vedea realitatea tristă. Mai cu seamă autoritățile cele impovărate de multe griji (închipuite) se vaită tot timpul că „fac totul”, dar lumea nerecunoscătoare nu vede efortul lor de a prezerva trecutul cel glorios. Iar la prilejuri festive tot aceste autorități își bombează pieptul până la limita unei explozii și arată mărețele lor realizări pentru a da o față civilizată clădirilor de acum un secol sau mai bine.

Se știe destul de bine că totul este un joc de mimă. Mimăm că avem grijă, mimăm că renovăm, mimăm că am avea habar despre ceva anume. Totul este caricatură searbădă, fără urmă de haz. Important este să se depășească planul de promisiuni!
În plină zi de sărbătoare (mai exact seară) cu o mulțime de plimbăreți ieșiți în centru la o plimbare pe Corso au început să cadă, ca deobicei, bucăți mari de tencuială și de zidărie.

De data asta este vorba de palatul Dauerbach sau, mai profan spus „la Palace”, cum mai era cunoscut. Evident că ambele denumiri sunt în zilele noastre golite de conținut. Doar o întâmplare fericită a făcut ca la ora la care era o aglomerație deosebită în zonă să nu fie nimeni accidentat. Ar fi putut fi victime dintre cei ce se destindeau la terasele din apropiere. Nu trebuie uitat că acolo este o cafenea și o gelaterie care sunt foarte căutate de părinți și copii.

Clădirea extrem de impozantă, în ciuda griului murdar și cadaveric pe care-l afișează, este un adevărat monument de arhitectură și istorie locală. A fost durat înaintea primei conflagrații mondiale de însuși părintele stilului Secession local, Szekely Laszlo. Dar asta nu este un impediment pentru a lăsa totul în paragină voită sau intenționată.

Probabil că se vor da comunicate, se vor căuta vinovați, poate se lasă și cu ceva amenzi simbolice și inutile. Iar după două zile se uită totul. Azi cade o tencuială. Mâine un zid. Și așa până la „marea cădere” nu mai este mult. Va fi bucuria investitorilor ce abia așteaptă să propună ceva mândrețe de clădire din sticlă și cu ceva ciucuri deasupra. Că așa au auzit ei că e frumos.