CJ Timiș vrea să modernizeze și să redeschidă taberele școlare

108

În județul Timiș mai funcționează doar două tabere școlare, din cinci, și asta de mulți ani. Doar la Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu mai sunt primiți elevii, vara. Acum, Consiliul Județean Timiș spune că vrea să le preia pe cele funcționale pentru a le moderniza, dar și pe cele închise pentru a le reabilita. Taberele școlare din Bogda, Herneacova și Poieni Sat sunt degradate prea mult penru a mai primi copii.

”Prin hotărârea aprobată astăzi, 28 mai, Consiliul Județean se obligă să le modernizeze în termen de cinci ani de la data preluării și să mențină destinația actuală a imobilelor, în vederea dezvoltării activităților de tineret și sport. Totodată, se vor preda și mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotarea acestora”, anunță CJ Timiș.

Însă taberele aparțin Ministerului Tineretului și Sportului. Administrația județeană intenționează să le transfere în propriul patrimoniu, dar pașii birocratici sunt anevoioși.

„Preluăm aceste tabere și le reabilităm, pentru a le reda elevilor timișeni. În prezent, Chevereș și Poieni Strâmbu sunt într-o stare bună și necesită mici modernizări, însă celelalte trei au nevoie de investiții majore pentru a fi repuse în funcțiune. Nu avem motive să credem că transferul nu va fi aprobat, întrucât tocmai Ministerul s-a arătat recent deschis spre o astfel de măsură”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

După transmiterea dreptului de proprietate, la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Județean se va înființa o structură în cadrul căreia va fi încadrat personalul taberelor, pentru asigurarea continuității și condițiilor optime desfășurării activităților din cadrul acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.