-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

CJ Timiș ia măsuri pentru protejarea copiilor cu deficiențe, în contextul închiderii școlilor

Președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, a convocat directorii școlilor speciale din Timiș, aflate în administrarea instituției, pentru punerea la punct a demersurilor necesare închiderii acestora, decizie luată la nivel național.

Întâlnirea a avut ca scop identificarea măsurilor potrivite în cazul celor mai vulnerabili dintre copii, în contextul în care mulți dintre ei au probleme de sănătate majore, iar familiile lor se află în dificultate din diverse motive.

„Ne dorim ca acești copii cu nevoie speciale să nu aibă de suferit, în condițiile în care mulți dintre ei sunt cazați în internate și se află în grija școlilor din mult mai multe puncte de vedere. Printre altele, am aprobat școlilor mutarea de fonduri de la unele capitole spre acțiunile de dezinfecție, urmând a le echilibra bugetele la rectificare. S-a asigurat transportul la domiciliu celor care nu aveau alte posibilități. De asemenea, am rugat directorii școlilor să facă verificări periodice acolo unde știu că familiile au o situație mai delicată, pentru a se asigură că elevii lor sunt bine îngrijiți”, a declarat la finalul întâlnirii președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Sub finanțarea Consiliului Județean Timiș se află Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă Paul Popescu Neveanu, Constantin Pufan și Dumitru Ciumăgeanu – din Timișoara, Constantin Păunescu din Recaș și Alexandru Roșca din Lugoj. De asemenea, CJ Timiș finanțează și liceele teoretice IRIS și Gheorghe Atanasiu, ambele din Timișoara.

De altfel, aceasta nu este singura măsură luată de Consiliul Județean în contextul problemei răspândirii coronavirusului COVID-19. Ieri, s-a luat decizia anulării tuturor evenimentelor pe care CJ Timiș urma să le găzduiască în spațiile sale și ale instituțiilor subordonate. Măsura este valabilă până în 31 martie și are doar caracter preventiv. În plus, s-a decis majorarea fondului de rezervă al județului cu suma de 1.000.000 lei, pentru a putea interveni prompt acolo unde este nevoie. De asemenea, vă reamintim, Consiliul Județean a alocat 150.000 de lei Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara și a achiziționat module de locuit pentru plasarea de persoane în carantină, cât și termoscannere pentru punctele de trecere a frontierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara, promovată ca destinație turistică de top la Târgul de turism de la Viena alături de Oradea și Sibiu

Sibiul, Timişoara şi Oradea, cele trei destinaţii turistice din România, se promovează împreună, într-un stand amenajat la Târgul de turism care are loc zilele...

FOTO | Peste 1.3000 de clase din școlile din Timișoara vor avea mobilier nou

Primăria Timișoara a achiziționat mobilier pentru 40.000 de elevi. Au fost cumpărate bănci, scaune, catedre și dulapuri pentru 1.300 de clase din școli din...

Citește și :