City managerul Capitalei Europene a Culturii 2021, criterii lejere de selecţie

221

Timişoara are nevoie de un city manager. Mai mult ca niciodată putem spune, mai ales după câştigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Şi cum postul a rămas vacant în această vară după plecarea lui Sorin Drăgoi, în prezent preşedintele clubului de fotbal ACS Politehnica Timişoara, se impune organizarea unui concurs de ocupare a funcţiei publice.

Potrivit legii: ”numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se fac de primar, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs”.

Primarul Nicolae Robu a decis că vechile criterii, după care a fost selectat Drăgoi, sunt prea drastice şi a cerut Consiliului Local Timişoara, marţi, 20 septembrie, să modifice criteriile de selecţie.

În hotărârea de Consiliu Local Timişoara se stipulează ca şi criterii de selecţie a administratorului public al municipiului:

1. Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

2. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel) – Microsoft Office – nivel mediu;

3. Limbi străine (necesitate şi nivel) – 2 limbi de circulaţie internaţională, din care obligatoriu limba engleză – nivel avansat .

Fostul city manager a avut însă de trecut mai multe hopuri pentru a obţine funcţia. Acesta a trebuit să îndeplinească următoarele cerinţe: absolvirea nivelului de master, vechime în specializare minimum 10 ani, funcţie de conducere minimum 5 ani. Criteriul de cunoaştere a două limbi străine de circulaţie internaţională a rămas neschimbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.