Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că „revenirea la normalitate” va începe cu data de 1 iunie. „e un prim pas”, a spus șeful Guvernului, precizând că multe dintre restricții vor fi relaxate, însă până atunci campania de vaccinare trebuie accelerată. Iar pentru asta a cerut o implicare a Bisericii în campania de vaccinare.
„Aşa cum arată lucrurile, şi m-am asigurat că avem dozele necesare pentru vaccin, vom avea la sfârşitul lunii iulie 10 milioane de doze de vaccin. E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Întâi trebuie să ne programăm şi apoi vom putea să vorbim de 10 milioane persoane vaccinate la sfârşitul lunii iulie, ceea ce clar arată 70% de persoane adulte şi putem vorbi despre redeschiderea economiei aproape în totalitate”, a spus el.
El a afirmat şi că în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică lucrurile s-au stabilizat.
„Am luat nişte măsuri, după ce m-am consultat cu primarii, cu reprezentanţii cultelor şi se poate să sărbătoreşti Paştele în această perioadă. Am luat măsurile după ce am discutat cu mai mulţi factori de decizie şi se vede că avem rezultate. Avem un platou care se menţine de aproape o săptămână, la fel şi dacă mă uit la procentul persoanelor confirmate. Pe Bucureşti, avem iar o stabilizare, chiar o scădere în ultimele zile, şi la Ilfov avem un platou şi în judeţul Timiş scade. În ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile la mia de locuitori, Bucureştiul a atins un maxim acum câteva zile, iar acum scade. Vă cer să aveţi răbdare. Măsurile funcţionează. Avem datele care arată că situaţia epidemiologică a ajuns la un platou. Aşteptăm o îmbunătăţire, dar nu se poate îmbunătăţi fără aceste măsuri pe care le-am luat până acum. E o presiune pe sistemul de sănătate în acest moment. Putem să ajutăm doar prin respectarea măsurilor şi prin vaccinare”, a declarat Cîţu.