1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cirkus Cirkor ar putea declanșa circul în cultura timișoreană

Timișoara și-a adjudecat cu mare efort din partea multor factori implicați cu aprope doi ani în urmă titlul onorant de Capitală Culturală Europeană. Dar, de atunci, în afara unor întâlniri prin cafenele cu pretenția de ședințe de lucru nu prea s-au făcut pași serioși pentru urnirea acestui proiect imens. Se pare că este chiar prea imens pentru o stare de plictiseală ce s-a așternut cam repede și devreme.
Multă lume a atras atenția pe diverse canale că nu prea se vede mare lucru din pregătiri iar entuziasmul de inceput se cam stinge treptat ca luminițele de sărbători din pomi.
Azi a avut și primarul orașului, Nicolae Robu, o luare de poziție hotărâtă pe această temă foarte importantă. E bine că mai târziu a ajuns și dânsul la concluzia că nu mișcă lucrurile cu viteza necesară pentru a deveni capitală de orice fel.
pnl (38)Potrivit edilului, săptămâna viitoare va trebui să aibe loc o o discuţie foarte aplicată pe puncte esențiale, cu directorul executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii (ATCCE) 2021, Simona Neumann și eventual și cu echipa implicată în proiect. Primarul crede că sunt întemeiate unele semne ce arată că Asociația ar fi respins mai multe propuneri de finanţare, semn că ar fi vorba de „lipsă de deschidere faţă de potenţiali parteneri”.

„Am primit semnale care m-au pus pe gânduri, de lipsă de deschidere a ATCCE 2021 faţă de potenţiali parteneri, iar săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu Asociaţia, pentru că aşa ceva este inadmisibil. Acest proiect nu este al niciunei persoane, nici măcar al vreunui grup de persoane, să fie foarte limpede. Oameni de afaceri ar fi vrut să intre în ATCCE, ca şi contributori, dar au fost refuzaţi. Vreau să punem lucrurile la punct”, a afirmat primarul Robu azi la sediul partidului.
Pe bună dreptate primarul a dat mână liberă staff-ului implicat în edificarea proiectului și a stat deoparte pentru a nu fi acuzat că vrea să-şi facă imagine politică cu acest proiect, dar de acum va cere să se repare de urgență „tot ce este de corectat”.

pnl (13)Se pare că până acum mai multe persoane cu o poziție solidă în cultura timişoreană au sesizat faptul că nu mai ştiu ce se întâmplă cu acest proiect. A fost câştigată copmpetiția și atât. De atunci nimic palpabil.
Totul a pornit de la primul eveniment ce ar fi trebuit să deschidă pleiada de fapte de artă din ciclul Capitală Culturală. Este vorba de celebrul spectacol „Cirkus Cirkor” al unei trupe suedeze ce a avut loc la sala Olimpia în toamnă. Cu toate că primarul însuși a participat la lansarea cu fast a evenimentului în sala festivă a Primăriei la spectacolele propriu zise nu a ajuns fiind plecat din localitate. Ulterior au fost voci ce au caracterizat spectacolul „Cirkus Cirkor” un circ banal ca la orice bâlci comunal.
„Vreau să văd, în primul rând, o planificare a activităţilor culturale. Eu nu am fost în oraş când a fost primul eveniment cultural, circul, dar mulţi dintre cei care au participat mi-au spus că nu a fost un eveniment de ţinuta potrivită”, a adăugat edilul.

Edilul Robu crede de asemenea că, cel ce a fost adus cu multe referințe favorabile să se ocupe de ATCCE din poziția de consultant, suedezul Chris Torch, are o atitudine de multă aroganță, neacoperită de prea multe fapte. Este necesar ca acesta să revină cu picioarele pe pământ în contactele cu oamenilor de cultură timişoreni ce ar dori să ajute pentru că „aceştia nu stau în genunchi în faţa nimănui”.

„Vreau să îi fie clar şi consultantului pe care îl avem că nu o să mai meargă cu conduita pe care o are faţă de oameni importanţi ai Timişoarei, o conduită arogantă, de om venit de sus la nişte amărâţi care nu ştiu ce este cultura. Cu asemenea atitudine, nu avem nevoie de el, îi vom spune să plece. Noi nu stăm în genunchi în faţa nimănui”, a observat destul de supărat Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Citește și :