În basmele românești este cunoscut personajul „Prâslea cel voinic și cu ale sale mere de aur”. Nu e prea clar dacă tânărul cel voinic voia să vândă marfa sau a cumpărat-o. Oricum aproape la fel este la noi în piețe. Dacă unii fac glume deplasate cu prețul cireșelor ce s-ar apropia de cel al aurului, facem cuvenita rectificare. Nu este deloc așa. În mod oficial, declarăm că cireșele nu sunt scumpe ca aurul. Cel mult se apropie de prețul argintului.
În alte condiții normale, acum, în luna mai, ar trebui să fie o abundență de trufandale în toate piețele din oraș. Fie în cele organizate, fie chiar și pe trotuarele ocupate de câte un mic comerciant cu o găleată de verdețuri pe un ziar pe post de tarabă. De fapt, acest comerț este prigonit mai aspru decât cel de narcotice. Că nu se face într-un oraș așa de civilizat ca al nostru să mai existe comerț de trotuar.
Vorba că luna mai ar fi a abundenței de trufandale este doar o butadă. Cine se uită afară pe fereastră vede, de fapt, un noiembrie sumbru ce se pregătește de primele ninsori.
A intrat deja în folclorul urban momentul apariției primelor fructe de sezon. Despre prețul primelor cireșe se fac bancuri deja ajunse celebre, fiind asemuite cu o investiție de mare valoare. Conform vorbelor de duh aceste „biluțe roșii cu codiță” ar trebui păzite în seifuri pentru a nu tenta răufăcătorii.
Ce prețuri au cireșele și căpșunile în piețele din Timișoara
Să vedem la fața locului în piețe care este realitatea cea mai simplă. În marile piețe ale orașului sunt într-adevăr cireșe și căpșuni pentru cei pofticioși. Nu prea multe, dar sunt câțiva negustori ce au încercat marea cu degetul și au adus câteva lădițe la vânzare.
Doar trei tarabe au cireșe într-o piață mare precum Badea Cârțan. Și cam tot atâtea găsim și în Piața 700. Marfa este aspectuoasă ca „scoasă din cutie”. Prețurile sunt cam greu de aflat. Nimeni nu se înghesuie să le afișeze. Cei interesați își încearcă norocul.
„ – Cât sunt cireșele?
– …hm…hm.. zeci”, vine răspunsul mormăit și de neînțeles.
„ – Cât ?” insistă un domn ce probabil voia să facă o surpriză gustativă nepoților.
„…Păi cam …zeci”, răspunde la fel de enigmatic comerciantul.
După mai multe șușoteli între clientul interesat și vânzător rezultă și un preț ce nu este nici prea mic, dar nici foarte mare. Se pare că ar fi patruzeci de lei, cireșele. Dar la fel de învăluită în mister a rămas unitatea de măsură. 40 de lei să fie un kilogram de cireșe? Nu se specifică acest lucru.
Negustorul se scuză, declarându-ne: „Dacă zic în gura mare prețul mă înjură lumea… dar nimeni nu mă întreabă cum reușesc să mă aprovizionez!”
În alte părți, cireșele se vând cu „doar” 60 de lei kilogramul.
Marfa, în mod evident, este venită din țările calde. De un timp Grecia nu mai este doar țară turistică, ci este și producătoare de fructe cu mare succes în țările aflate mai la nord de arhipelag.
În alt loc, cireșele sunt frumos aranjate în caserole de plastic cu prețul afișat. Costă fix 30 de lei o caserolă ce pare a cântări 250 de grame.
La alt colț de piață, căpșunile sunt ceva mai … ieftine. Abia dacă sunt 30 de lei. Probabil kilogramul, dacă ținem cont că pe unele caserole scrie 7 lei. În ceea ce privește proveniența lor, negustorii nu spun clar de unde sunt aduse. Ba din Spania, ba din Satu Mare. Oricum, după reclama din gură, la care recurge vânzătorul, e clar că sunt extrem de „dulci și gustoase”. Poate are dreptate!?
