2.1 C
Timișoara
sâmbătă 28 decembrie 2024

Ciobanii din Timiș amenință cu revolte! Iată sursa nemulțumirii lor

Legislația Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Ordinul nr. 35, modificat din ianuarie 2017, le oferă dreptul ciobanilor de a înființa microabatoare în ferme, unde pot sacrifica până 50 de oi pe lună.

Niciun microabator în Timiș

piata carne miel (3)

Iată că a trecut aproape un an, iar în Timiș nu a fost creat niciun asemenea punct de tăiere, deși animalele sunt în continuare sacrificate așa cum pe fiecare fermier îl taie capul. Prin urmare, reprezentanții Asociației Ovitim Miorița s-au întâlnit cu directorul DSVSA Timiș, săptămâna trecută, pentru a discuta despre aceste probleme. Ing. Gheorghe Mihăescu, șeful Ovitim Miorița Timiș, explică: Trebuie o lege clară. Suntem printre cei mai mare producători de carne de oi din Uniunea Europeană și să nu poți să îți sacrifici animalul în fermă, din cauza unor leg strâmbe, împotriva producătorului. Austriacul sau germanul își poate sacrifica mielul și îl poate vinde la poarta fermei, dar oierului român nu i se permite. Abator înseamnă sacrificarea a sute de animale. Metaforic vorbind, nu poate un om care are șapte cireși în curte să își facă fabrică de compot. Lasă-l pe om să își prepare șapte borcane de compot și să le vândă. Nu îl pune să își facă fabrică. Să ai abator înseamnă să ai medici veterinari, măcelari și multe altele. Eu tai trei miei azi și cinci mâine, cum îmi permit să angajez medic veterinar sau măcelar? Medicul veterinar concesionar care cunoaște sănătatea animalului nu are voie să pună ștampila pe carcasă. Atât sofisticăm și încurcăm situația. Trebuie să vină inspectorul. Avem întâlnire la Federația Romovis și voi ridicat aceste probleme, fiindcă nu se poate așa. Cine își permite să facă un abator, când el are de tăiat 30 sau 50 de miei”, este de părere Gheorghe Mihăescu.

Nu trebuie să inventăm, că inventăm prost

piata carne miel (13)

Pentru ca situația să meargă bine, ciobanii cer ca medicul veterinar de circumscripție să aibă autoritate mai mare, iar ștampila lui să aibă putere de lege, pentru ca fermierul să își poată vinde carnea fără opreliști. Din păcate, în acest moment situația nu este așa. “Problema e după ce am tăiat mielul cine îmi pune ștampila pe carcasă să îl pot vinde. Conform legii actuale, mediculul meu veterinar care ar fi cel mai îndreptățit, nu are dreptul, iar să îmi vină inspectorul de zonă, ce știe acela despre sănătatea oii mele? Pentru ca situația să fie și mai grea, ciobanul nu are dreptul să vândă carnea de miel după ce a tras pielea de pe animal, că vine legislația financiară. Trebuie să fii persoană fizică autorizată. De ce să fiu obligat să fiu PFA să pot vinde carnea, când eu și așa plătesc impozite pe norma de venit și pot să vând și carnea, prin carnetul de comerciant, așa cum vând mieii vii sau lâna sau brânza. Medicul veterinar local trebuie să i se acorde o putere mare, iar ștampila lui să fie sfântă. Numai el știe exact care e sănătatea animalului meu. Asta e problema, la ora actuală. Bineînțeles că, pentru sacrificarea oii, trebuie să am o cameră curată cu sistem de canalizare și alimentare cu apă, cu frigider, fiindcă vine clientul la tine și dacă vede mizerie a două oară nu mai vine să ia carne. Eu trebuie să îl determin pe client să mai aducă și alți clienți când va vedea ce condiții de igienă superioare sunt la mine în centrul de sacrificare. Așa e în Austria, așa trebuie să fie și la noi. Nu trebuie să inventăm nimic, fiindcă inventăm lucruri proaste, ci să îi copiem pe cei care fac lucruri bune și le merg foarte bine din țările cu tradiție din Uniunea Europeană și să le adăptăm la noi”, spune Mihăescu.

Dr. Adrian Popa: E nevoie de igienă, să se lucreze corect”

piata carne miel (12)

În acest moment, medicul veterinar este limitat în atribuții, iar fermierii cer să aibă autoritate lărgită. Să aibă putere mai mare în controlul profesional și să aibă astfel putere de decizie reală, la fața locului, în teritoriu, pentru a simplifica lucrurile în folosul ciobanilor. „Când medicul pune ștampila pe carne cu marca de sănătate veterinară înseamnă că totul este în regulă cu animalul. Medicul veterinar are contact cu fermierul până la opt ori pe an și știe exact despre situația de sănătate a animalelor din ferma ciobanului. Fermierii trebuie să înțeleagă că e nevoie de igienă, că dacă nu se lucrează foarte igienic e grav. Trebuie să lucreze corect”, spune dr. Adrian Popa. Conform ordinului ANSVSA, suprafețele punctului de tăiere a animalelor trebuie să fie netede și lavabile, nu trebuie să fie din lemn. Trebuie o sursă de apă potabilă și frigidere. Un mijloc de suspendare a animalului mort. Trebuie și sterilizator pentru cuțite. Acestea nu trebuie folosite din zona murdară în zona curată. Organele ar trebui legate de carcasă, fiindcă după starea acestora trădează cel mai bine sănătatea animalului. Ciobanii susțin că lucrurile trebuie puse la punct, fiindcă în situația actuală activitatea nu merge bine și ei nu pot să producă normal. Sunt blocați de legislație și de toate instituțiile, în loc să îi ajute, să le ușureze munca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :