Filme despre curaj. Acesta este genericul sub care se desfășoară proiecțiile din cadrul CinePOLSKA, când spectatorii din Timișoara pot vedea unele dintre cele mai bune filme recent produse în Polonia. Proiecțiile încep în 24 martie și se desfășoară la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”.
„Majoritatea filmelor prezentate în cadrul ediției din acest an a CinePOLSKA înfățișează povești reale. Privindu-le, poți cunoaște evenimente puțin cunoscute din istoria Poloniei și Europei, dar și oameni care au participat la ele”, spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează CinePOLSKA.
CinePOLSKA începe în 24 martie, la ora 18.00, cu filmul „Dumnezeii”, o poveste despre Zbigniew Religa, un cardiochirurg eminent, care în anii ’80 ai secolului al XX-lea a pus, prin forțele proprii, bazele unui program de transplant de inimă în Polonia. Filmul, realizat în stil hollywoodian de tânărul regizor Łukasz Palkowski, a obținut premiul cel mare la prestigiosul Festival de Filme Artistice Poloneze din Gdynia, Polonia.
Proiecția de filme artistice poloneze de la Timișoara este un bun prilej pentru a vedea și una dintre cele mai importante superproducții poloneze din ultimii ani – „Varșovia 44” -, povestea epică a unei generații de tineri care în perioada Poloniei aflate sub ocupație germană au participat la Revolta de la Varșovia din anul 1944. Regizorul Jan Komasa, în vârstă de doar 34 de ani, și-a luat o sarcină foarte grea, și anume aceea de a intra în dialog cu deja clasicul cinematografiei mondiale – „Canalul” lui Andrzej Wajda. Filmul lui Komasa se adresează publicului tânăr de astăzi și vorbește despre eroismul tinerilor din trecut folosind un limbaj, o imagine și o muzică familiară spectatorului contemporan.
CinePolska se încheie în 26 martie cu o comedie pe care criticii o compară cu „ciocolata amară”. „Cetățeanul” lui Jerzy Stuhr, cunoscut actor și regizor, râde de mitologia istorică a Poloniei. Stuhr însuși, interpretând rolul principal al cetățeanului obișnuit, „cenușiu”, care se strecoară printre evenimentele din Polonia ultimilor 50 de ani, se uită la polonezi cu ochi aspru și critic, dar cu inima deschisă. Provoacă și animă. Filmul a obținut anul trecut două premii la Festivalul Internaţional de Film Comedy din Cluj: pentru Cel mai bun film şi pentru Cel mai bun scenariu, iar la festivalul de film din Gdynia – premiul special pentru curajul de fi a abordat teme dificile.
Proiecțiile CinePOLSKA încep la ora 18 şi sunt organizate de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.
Intrarea este liberă, iar filmele au subtitrare în limba română.
Găsiţi AICI programul complet!