1.5 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Cinematografele vor trece în jurisdicţia Primăriei-VIDEO

Infrastructura pentru cultură a avut un drum abrupt dar, după mai multe bătălii, procesul a fost câştigat de către Primărie, astfel că, în scurt timp, toate cinematografele din Timişoara vor trece sub tutela Primăriei.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că se aşteaptă la obstrucţionarea punerii în posesie şi astfel să se ajungă la executare silită, datorită mafiei imobiliare.

Dar după cum spunea însuşi primarul Nicolae Robu, în cel mult o lună de zile aceste spaţii rămase demult de izbelişte şi care au trecut până acum prin mai multe “mâini mafiote”, să revină în sfârşit la comunitate şi să intre în circuitul cinematecilor. Cinematografe precum Parc, Dacia, Arta, Studio, trebuie să devină funcţionale şi să intre în circuitul cultural al oraşului de pe Bega.

După intrarea în posesia Primăriei se va vedea stadiul acestora, starea sălilor, a aparaturii, a grupurilor sanitare şi, eventual, dotarea acestora pentru a deveni funcţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Universitățile din Timișoara sprijină proiectul Campusului Dual, un proiect rupt parcă din filmele SF

Campusul dual, investiție strategică pentru Timișoara, va avea 36 de săli de clasă și laboratoare, cămin pentru 100 de elevi și studenți, mediatecă, sală...

Aproape 30 de timișoreni au rămas fără permis marți seară

Acțiune a polițiștilor, marți seară. În cadrul unor controale rutiere de rutină, peste 40 de timișoreni au fost opriți în trafic și 28 dintre...

Citește și :