Cinema Studio redevine al Statului Român. Acum îl vrea Primăria Timișoara

182

Cinematograful din zona centrală a ajuns iarăși în posesia Statului Român după ce, o perioadă, a fost deținut de o timișoreancă din zona Polonă. În urma unei ”manevre”, aceasta a împrumutat cu 200.000 de euro RADEF, deținătorul imobilului, care nu a mai restituit banii și astfel timișoreanca a ajuns să dețină Cinema Studio.

În urmă cu doi ani, municipalitatea a demarat demersuri legale și iată că acum i s-a dat câștig de cauză. Cinema Studio revine în patrimoniul public, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu, care ar vrea clădirea în administrarea municipalității. Știe deja ce să facă în acel spațiu.

”Noi vrem să purtăm de grijă tinerilor talentați ai Timișoarei, să le dăm spații pentru repetiții. Ar repeta, dar nu au unde, se aciuesc prin garaje. Eu le-am oferit spațiu la subsolul Politehnicii chiar dacă este impropriu”, a spus, Robu, vineri.

„Cinematograful de Artă în Timișoara este acum mult mai aproape de înfăptuire. Chiar dacă încă mai sunt pași de făcut pentru a ajunge efectiv în proprietatea municipiului și a putea începe lucrările de reabilitare și dotare, soarele a ieșit pe strada tuturor iubitorilor de cinema din Timișoara aici sau în cadrul altui cinematograf”, a transmis viceprimarul Dan Diaconu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.