În adaptarea (cu un Oscar la activ) a nuvelei lui John le Car, sub bagheta regizorului Fernando Meirelles, atipicul erou Justin Quayle (un tânăr enigmatic, Ralph Fiennes), un diplomat englez, este amplasat într-o dramă politică mai degrabă accidental, sentimentele sale de afecțiune, ezitarea în vorbire, gest adeseori nedus la capăt, pasiunea pentru grădinărit și desele războaie, urmate de remușcări, reprezentând contrastul principal dintre firava moralitate umană și agresitatea pe care specia noastră o poate provoca.
Puzzle-ul cinematografic, plin de flashback-uri dureroase, care ne deschid larg ochii, unde adevărul este de multe ori dezechilibrat de suspiciunile protagonistului, de nașterea diferitelor conspirații, se deschide, nemilos, prin decesul de neelucidat al tinerei Tessa (Rachel Weisz). Alături de doctorul de origine africană Arnold Bluhm (Hubert Kound), cu care aceasta era într-o relație ce a provocat, inevitabil, păreri contradictorii, pigmentate cu incriminări, tânăra activistă, dezgustată de luxul burghezimii, de inegalitatea socială evidentă, se confruntă cu sărăcia zonelor defavorizate din Kenya, dezvăluind informații și, posibil, prognosticându-și, astfel, brutalul final.
Construit sub forma unei analize a nemiloaselor acțiuni ale multinaționalelor, a actelor sângeroase din domeniul farmaceutic, atât de sfidător, cu o sete nestăvilită de satisfacere a intereselor economice și indiferent față de nevoile medicale ale celor lipsiți de privilegiul de a fi considerați demni de o existență decentă, The Constant Gardener invită privitorul la o explorare a teritoriului african, victimă a testării drogurilor, tematicii filmice neatribuindu-i-se neapărat un substrat politic dur, ci mai degrabă unul cât se poate de realist. Departe de a se putea debarasa de dualitatea bine conservată de societate, vestul neoliberal rămâne bântuit de credința dominației culturale, a ierarhizării de factură antropologică, poate chiar de o intensificare a brutalității, odată cu stabilirea capitalismului, a guvernării permisibile de către jocuri de interese, toate încorporate în figura machiavelică a superiorului lui Justin, Sandy Woodrow (Danny Huston), obsedat de soția celui dintâi, efect susținut și printr-o nuanțare a vocilor combatanților, activiștii nelăsându-se mai prejos, mergând până la sacrificiu suprem, într-un efort la limita fanatismului. Filmul redă realist, dar și acoperitor din punctul de vedere al divertismentului, complexul universului labirintic al globalismului pătruns de nenumărate teorii și păreri, de eterne reconceptualizări și chestionări.
Caracterul lui Justin surprinde prin armura sa de nescuturat, înconjurându-și psihicul cu o aura cețoasă, care nu îndeamnă la voierism din exterior, sfiiciunea nefiind o trăsătură a neîncrederii, ci un aspect al devotamentului față de integritatea personală, conferindu-i, totodată, acesteia misterul imprevizibilului. La polul opus al bărbatului departe de a fi dispus să se dedice totale unei ideologii, se află soția sa, Tessa, dominant în trăirea relației, a cărei furie și revoltă față de fărădelegi a fost, de fapt, declanșatorul principal al admirației, tulburata frumusețe feminină găsindu-și calmul protectiv în finețea lui Justin.
Pentru Meirelles, interogarea crizelor sociale nu este o noutate, regizorul dovedindu-și talentul prin expunerea pe ecran a brutalității luptelor umane pentru privilegiu în City of God (2002).
The Constant Gardener, produs la trei ani după, și de experimentat pe Netflix în prezent, abordează cruzimea într-o manieră mai subtilă, mai lentă, cu un limbaj vizual mai puțin licențios, dar la fel de amprentant, prin cinematografia psihedelică a camerelor bruiante, mișcate, a țesăturii cronologice și spațiale, a imposibiliății discernerii adevărului, a renunțării în fața acestui eșec.