Regizoarea Aalam-Warqe Davidian deschide programul lunii decembrie a festivalului This Human World prin crearea unei povești de dragoste tinere și căutătoare a unui paradis propriu într-un cadru exotic, fabulos, dominat de smochinul celor doi adolescenți. Mina (Betalehem Asmamawe) și Eli (Yohanes Muse) voit evadează într-o iluzie inocentă, acțiunea având loc în perioada războiului civil, în capitala etiopiană Addis Abeba. Sistemul comunist lipsit de milă, axat pe forța brută și recrutarea forțată de soldați, sfidează legile moralității, soldații, constant, mergând în patrulare și luând băieți din școli pentru a-i lua, împotriva voinței acestora, în armată.
Dorința de fugă, de emigrare domină cursul fiecărei vieți din cartierul contrastant, prin a sa sărăcie, față de bunăstarea și siguranța în care locuiesc familiile funcționarilor, Mina, fratele ei și bunica (Weyenshiet Belachew) fiind nevoiți să-și câștige mesele frugale lucrând pentru înstăriți. În ciuda acestui fapt, familia evreiască a fetei se poate considera norocoasă, mama copiilor reușind să zboare spre Israel și pregătind reintegrarea familiei în acest loc.
Ura, sfidarea față de religie, intoleranța manifestată altfel-ului sunt criterii predominante pentru perioada redată în producție, dar nu numai. Ca urmare, religia iudaică se află în minoritate pe teritoriul etiopian, fiind aproape inexistentă în prezent, cei mai mulți urmăritori părăsind țara pentru Israel.
Nefiind prezentat drept un documentar biografic, Aalam-Warqe însăși, la vârsta de 11 ani, cu cinci ani mai tânără decât protagonista ei, Mina, a fost obligată să-și lase casa în urmă, ca urmare a conflictelor religioase, suferind o criză de identitate și neadaptându-se noului cămin.
Cu premiera la TIFF (Toronto Film Festival), pe data de 8 septembrie, o muncă cinematografică de șase ani, regizoarea întorcându-se după o lungă pauză pe teritoriul natal, Fig Tree își câștigă originalitatea, ineditul și aerul local, istoric, dramaticul fiind accentuat de actorii de origine etiopiană, precum și de prezența în cadru a supraviețuitorilor războiului civil. Fiecare personaj dă dovadă de forță interioară ori ecranizează traume și dificultăți universale, bunica fiind nevoită să apeleze la brutalitate pentru a menține ordinea și a-și ocroti nepoții, fratele Minei pierzându-și brațul ca urmare a recrutării, fiind urmărit de coșmaruri.
Mina pune dragostea pentru prietenul ei creștin deasupra propriei siguranțe, nevrând să plece în Israel până ce nu asigură și călătoria acestuia. Tânărul cuplu și universul paradisiac în care acesta trăiește este nevoit a lăsa inocența și simplitatea adolescenței în urmă, găsirea unui soldat fără picioare (Tilahune Asagere), pe punctul de a se sinucide, chiar sub copacul lor, ca refugiu, în timpul unui joc banal, provocând aparența unei superiorități aupra propriilor destine.
Fig Tree își merită nominalizările și publicul, demonstrând cruditatea umană și ușurința spulberării purității, acțiunea fiind urmărită de suspans, de frică de viitor și de omniprezența pericolului până în ultima secvență, simoblizând eficace o traumă colectivă creată de regimurile autoritare.
