8 C
Timișoara
duminică 17 noiembrie 2024

Cine va acorda și va retrage titlurile de doctor? Vezi ce spune ministrul Educației…

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a susținut o conferință de presă în legătură cu prezentarea mecanismului propus în dezbatere publică de Ministerul Educației în ceea ce privește controlul calității tezelor de doctorat și aspectele de etică ale cercetării științifice, prilejuit de lansarea în dezbatere publică a Hotărârii de Guvern privind Codul studiilor universitare de doctorat.

Adrian Curaj:

”Avem până în acest moment un cadru legislativ incoerent, haotic, legat de doctorate, care a generat situația în care ne aflăm.
Nu a existat suficientă voință politică pentru a da mediului universitar un mediu robust de analiză și autonomia necesară.
Am avut jocuri politice care au făcut mult rău învățământului românesc.(…)

Modificările legislative vin la pachet cu transparentizarea informațiilor cu privire la doctorate — facem publice informațiile pe care le avem despre școli doctorale, conducători de doctorat, persoane abilitate, teze de doctorat și documente asociate; autoevaluarea școlilor doctorale pe care am solicitat-o deja prin contractul instituțional de finanțare pentru 2016 și evaluarea internațională a școlilor doctorale pe care o vom lansa în lunile următoare cât mai devreme.

Acum despre acordarea și retragerea titlurilor: de acum înainte, acordarea și retragerea va fi în atribuția și în responsabilitatea instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, adică a universităților și a Academiei Române.
Mecanismul este unul natural: cine organizează studiile doctorale își asumă responsabilitatea privind calitatea și integritatea și ia și decizia de acordare a titlului.(…)

CNATDCU — Consiliul Național pentru atribuirea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare este instanță de apel la deciziile instituției organizatoare de studii universitare de doctorat.
CNATDCU verifică procedura și se asigură de calitatea procesului de acordare a titlului.
CNATDCU poate solicita instituției organizatoare de studii universitare de doctorat reanalizarea deciziei.
Pentru titlul obținut anterior acestor modificări: instituția organizatoare de studii universitare de doctorat analizează și ia decizia cu privire la retragerea titlului.
Decizia este semnată de conducătorul instituției și este înaintată Ministerului Educației.
Pentru simetrie, CNATDCU deliberează iar avizul este conform, ministrul emite ordinul de retragere a titlului.
CNATDCU este instanță de apel pentru toate situațiile.
Nepunerea în aplicare a deciziilor CNATDCU de către instituția organizatoare de studii universitare de doctorat atrage suspendarea școlii doctorale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tradiții multiculturale bănățene în spațiul european

Cea de-a doua ediție a evenimentului „Tradiții Multiculturale Bănățene în Spațiul European” a adus în prim-plan moștenirea culturală a...

De sâmbătă Caravaggio este pe simeze la Timișoara

Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” deschisă de sâmbătă la Muzeul Național de Artă Timișoara Prima lucrare...

Citește și :