3.1 C
Timișoara
miercuri 18 decembrie 2024

Cine transmite live pe Facebook, face poze sau scrie pe Whatsapp în timp ce se află la volan, își pierde permisul de conducere

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică pe site-ul Guvernului un proiect de Ordonanță privind modificarea Codului Rutier astfel încât șoferii și bicicliștii să nu mai aibă voie să țină în mână telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil de înregistrare și fotografiere în timp ce se află la volan.

”În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, se arată în proiectul elaborat de MAI.

”Ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia” este contravenție și se pedepsește cu amendă de până la 1200 de lei și ridicarea permisului de conducere, în cazul șoferilor.

În expunerea de motive a proiectul de ordonanță, ministerul amintește cazurile unor accidente grave provocate de șoferi care foloseau telefonul  pentru a transmite live pe Facebook:

„La data de 12.10.2018 pe DN59, între localitățile Voiteni și Jebel din județul Timiș, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a lovit din spate un tractor agricol ce se deplasa în același sens, a fost proiectat pe sensul opus intrând în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma accidentului a rezultat decesul șoferului din primul autoturism și a unui minor de 9 ani din autoturismul cu care a intrat în coliziune. De asemenea, alte 4 persoane grav rănite (printre care și un copil de 3 ani) au fost transportate la spital. La data de 30.09.2018, pe strada Calea București din municipiul Craiova, județul Dolj, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a intrat într-un stâlp de iluminat. În urma accidentului, conducătorul auto turismului și-a pierdut viața. La data de 19.07.2018, în județul Vrancea, un autoturism în care se aflau 4 tineri care transmiteau live pe Facebook, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea gravă a altor două.”

Același proiect prevede că șoferii își pot recupera permisul suspendat doar în urma unui examen de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Pentru cei care au o perioadă de suspendare de 90 de zile, examenul poate fi susținut la cerere, după 30 de zile, pentru scurtarea perioadei de suspendare, potrivit digi24.ro.

Sursa: ghidularadean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”

Cum arată o dorință împlinită? Ca o mogâldeață cu ochi mari, cu un zâmbet până la urechi și care se bucură de darul primit...

CCIA Timiș sprijină companiile cu actualizarea codurilor CAEN

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile pentru a le sprijini în procesul de actualizare...

Citește și :