6.6 C
Timișoara
luni 4 noiembrie 2024

Cine sunt ,,privilegiații” care se vaccinează peste rând. Ministrul sănătății vorbește deschis despre centrele de vaccinare cu circuit închis.

Treizeci la sută dintre vaccinări sunt făcute în afara platformei de programare, pentru că oamenii merg direct și se vaccinează la centre unde se lucrează încă pe hârtie, potrivit ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. El spune că sunt două „vulnerabilități” în campania de vaccinare.

Voiculescu a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că una dintre vulnerabilitățile campaniei de vaccinare este că 30% dintre vaccinări sunt în afara platformei de programare, ceea ce înseamnă că 30% dintre oamenii care sunt în Registrul Naţional de Vaccinare nu se regăsesc în platforma de programare.
Situația se explică prin faptul că oamenii merg direct și se vaccinează la centre unde se lucrează încă pe hârtie.
  • „Sunt centre de vaccinare care nu sunt informatizare aşa cum s-ar cuveni, lucrurile sunt încă notate pe hârtie. Faptul că oamenii nu se programează în platformă şi merg direct la centru reprezintă o vulnerabilitate pe care am semnalat-o colonelului Valeriu Gheorghiţă. Trebuie să mergem cât mai mult către o digitalizare şi clarificare a procesului respectiv”, a declarat Vlad Voiculescu.
Potrivit acestuia, o altă vulnerabilitate este că există centre de vaccinare cu circuit închis, unde nu are acces toată lumea și al căror număr este mai mare decât al centrelor cu circuit deschis.
  • „Avem în acest moment mai multe centre cu circuit închis decât cu circuit deschis. Ce înseamnă centre cu circuit deschis? Înseamnă că toată lumea se poate programa. Centre cu circuit închis înseamnă că doar o parte din populaţia României, doar anumite categorii, se pot programa. Lucrul acesta ne îngrijorează.
  • Nu există o hotărâre de guvern sau o hotărâre a Ministerului Sănătăţii care să fi aprobat aşa ceva. Este un lucru care ne îngrijorează pentru că să privim lucrurile aşa cum sunt – fie merg mai multe vaccinuri către centrele închise, centrele care nu sunt disponibile populaţiei, şi asta înseamnă că vom avea vaccinuri care pleacă de la categoriile vulnerabile către alte categorii de populaţie, ceea ce nu este doar imoral, ci este şi ilegal. Mai departe însă, dacă vaccinurile nu sunt alocate către aceste centre, mai precis dacă vaccinurile sunt păstrate pentru persoanele vulnerabile, atunci vom avea centre care funcţionează şi cheltuie banul public, pentru că nu funcţionează gratuit, fără să vaccineze”, a spus ministrul Sănătății.
În plus, centrele cu circuit închis au costuri de funcționare foarte mari, ceea ce nu poate fi tolerat, mai spune ministrul Sănătății.
  • „Ministerul va reevalua toate centrele din subordine. (…) Fie le deschidem pentru toată lumea, fie le închidem. Dacă există excepții, acestea trebuie să fie bine justificate. Un exemplu ar putea fi păstrarea unui centru de vaccinare cu puține fluxuri pentru rapelurile necesare într-un spital (…)
  • Nu au fost puţine exemplele care fie ne-au fost semnalate în presă, fie ne-au fost semnalate la Ministerul Sănătăţii, de organizări separate, de vaccinări pentru diverse instituţii ale statului. Cred că este jenant. Cred că este jenant şi acest lucru a fost discutat cât se poate de onest cu toată lumea, inclusiv cu premierul României ,care împărtăşeşte pe de-a-ntregul această opinie şi această îngrijorare”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Sursa: www.hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un adolescent de 14 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors. Îngrijitorii săi l-au dat dispărut

Cătălin - Eduard Suciu a dispărut!Băiatul cu vârsta de 14 ani a plecat de la școală luni, 4 noiembrie, în jurul prânzului și nu...

FOTO | John Malkovich va avea încă o reprezentație la Timișoara. Bilete, disponibile de mâine

Teatrul Național din Timișoara suplimentează numărul de reprezentații pentru spectacolul actorului american John Malkovich, intitulat The Infamous Ramirez Hoffman. Cea de-a treia reprezentație a spectacolului...

Citește și :