A fost definitivată lista parlamentarilor români care vor lua traista în băț și vor lua drumul greu al bejeniei. „Soarta grea” îi trimite tocmai la Bruxelles unde, în condiții grele, vor reprezenta țărișoara lor în neagra străinătate.
Dar măcar pentru efortul lor absolut dezinteresat după încheierea mandatului vor putea pune la pușculiță în jur de un milion de euro pentru a le alina dorul de casă. Datele de mai jos sunt aproape sigure. Unele mici ajustări ar mai putea interveni. În primul rând, după ieșirea definitivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană vom mai primi încă un loc în plus față de cei 32 de acum.
Partidele ce nu au realizat baremul minim de cinci procente vor ceda locurile prin redistribuire celor mai norocoase formațiuni. Iar în cazul PMP-ului ar mai putea pleca și Eugen Tomac (alături sau în locul lui Traian Băsescu). Acestea ar putea fi necunoscutele de până acum.
În rest listele vor arăta cam așa:
PNL (Partidul Naţional Liberal) -11 mandate obținute
1. Ioan-Rareș Bogdan
2. Mircea-Gheorghe Hava
3. Siegfried Vasile Mureșan
4. Vasile Blaga
5. Adina-Ioana Vălean
6. Daniel Buda
7. Dan-Ștefan Motreanu
8. Gheorghe Falcă
9. Cristian-Silviu Bușoi
10. Marian-Jean Marinescu
11. Gheorghe-Vlad Nistor
PSD (Partidul Social-Democrat) – 10 mandate câștigate
1. Rovana Plumb
2. Carmen-Gabriela Avram
3. Iulian-Claudiu Manda
4. Cristian-Vasile Terheș
5. Dan Nica
6. Maria Grapini
7. Tudor Ciuhodaru
8. Adrian-Dragos Benea
9. Victor Negrescu
10. Andi-Lucian Cristea
Lista USR – PLUS (Alianța 2020 USR PLUS) – 8 mandate obținute
1. Dacian Julien Cioloș
2. Cristian Ghinea
3. Dragoș-Nicolae Pîslaru
4. Clotilde-Marie-Brigitte Armand
5. Ioan-Dragoș Tudorache
6. Nicolae-Bogdănel Ștefănut
7. Vlad-Marius Botos
8. Ramona-Victoria Strugariu
Lista PRO Romania – 2 mandate câștigate
1. Corina Crețu
2. Mihai Tudose – va prelua locul rămas liber prin retragerea lui Victor Ponta
Lista PMP (Partidul Mișcarea Populară) – 1 mandat obținut
1. Traian Băsescu
Lista UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) – 1 mandat obtinut de
1. Iuliu Winkler
Pe listă se află și unii cu dosare penale. Ei pe când vor fi trimiși la răcoare?