Cine sunt bugetarii care ar putea primi un spor de 25% la salariu

584

Cei care au acces la informații clasificate, din sistemul de Apărare și Ordine Publică, ar putea primi un spor de până la 25% la salariu. Propunerea legislativă, semnată de Șerban Nicolae și Mihai Weber de la PSD, și Marius Surgent de la ALDE, a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Aceștia afirmă că, deși mai mult instituții primesc un spor pentru gestionarea de informații secret de stat, există o lacună în legislație, astfel că cei din familia ducațională ”Apărare, ordine publică și securitate națională” nu au acest spor inclus.

Inițiatorii proiectului de lege spun că sporul pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate se aplică personalului Consiliului Concurenței, Oficiului de Prevnire și Combatere a Spălării Banilor, Agenției Naționale de Intgritate, în procent de 15% din salariu, dar și Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, în procnt de 25% și Curții de Conturi, tot 25%.

Cu toate acestea, acest spor nu este prevăzut în cadrul anexei dedicate familiei educaționale ”Apărare, ordine publică și securitate națională!”, deși instituțiile SNA emit și gestionează informații clasificate secret de stat, potrivit legii pentru protecția informațiilor clasificate, chiar autorități desemnate de scuritate, cu atribuții în coordonarea și controlul măsurilor privind protecția informațiilor clasificate, inclusiv la nivelul autorităților mai sus menționate.

Parlamentarii considră că o evaluare minimă a legislației incidente în materia protecției informațiilor clasificate, respectiv Legea nr. 182/2002 și HG 585/2002, relvă inclusiv că tocmai instituțiile SNA emitente ale informațiilor secret de stat, astfel cum sunt prevăzute de lege, nu sunt îndreptățil să beneficieze de dreptul aferent gestionării informațiilor clasificate.

”În schimb, acest drept este recunoscut de legea salarizării altor instituții, și ala aleatoriu alese dintre toate cele care, în îndeplinirea atribuțiilor funcționale iau contact cu informații clasificate”, mai spun inițiatorii propunerii.

sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.