Unde ați mai întâlnit ciudățenii naționale și politicieni mai șterși decât monedele romane, descoperite pe te miri ce câmpuri și dealuri obscure ale patriei? Firește, doar prin România și prin amărâta aia de Bulgarie, care — te doare mintea nu altceva! — nu are guvern de vreo doi ani…
Ca într-o menajerie populată de fricoși și de țăcăniți, cu exact trei luni înainte de data anunțată a alegerilor prezidențiale, niciunul din partidele mari ale acestei țări nu a fost capabil să anunțe, ferm și oficial, pe cine trimite în bătălia pentru Cotroceni.
PNL o tot scaldă cu Ciucă, cu mutra ce ne zâmbește blând și bătrânește, de câteva luni, de pe toate podurile și pasarelele din marile orașe și prin sensurile giratorii unde a înțărcat mutu’ iapa! Omul e purtat, ca Petrache Lupu de la Maglavit, ba de alde Rareș Bogdan prin Ardeal, ba de alde Motreanu și de „doctorul” Bode prin cotloanele prăfuite din așezările sudice. Mai vine din când în când și pe la Timișoara, dar și aici ai senzația că vizitele celui vânturat pe post de prezidențiabil sunt doar pentru uz intern, ca și când liberalilor locali le-ar fi frică și jenă să-l arunce în brațele localnicilor.
La pesediști, situația pare chiar mai aiuritoare, de vreme ce președintele partidului — și premier, pe deasupra — Marcel Ciolacu, firește, tace ca milenarul stoic scufundat într-un butoi și așteaptă să-i iasă în cale, în sfârșit, propriul său Godot. Care nu mai vine, păstrând legătura misterioasă și apăsătoare cu adevăratul Godot beckettian. De fapt, acesta dă semne de-a dreptul obraznice, doar că are chipul unei vechi fantome politice pesediste și poartă numele de Geoană. De frica lui Geoană, care, dacă sondajele nu mint, ar putea fagocita întregul eșafodaj electoral pesedist, Ciolacu tot anunță că ar vrea, dar cineva, ceva, altcineva îl opresc să anunțe, cu avânt și patos socialist, că, în sfârșit, va candida la președinție.
Cât despre Geoană, e limpede că arde de nerăbdare să-și ia revanșa după alegerile din 2009, când a fost și a rămas convins că SIE, SRI și SPP-ul băsescian l-au deposedat de mandatul de președinte.
Într-un stat capturat de respectivele servicii și supus tuturor scenariilor nebunești cu putință, convingerea ultimă rămâne că, într-adevăr, menajeria, nu cea de sticlă, ci aceea compusă din locuitorii acestei țări, nu se va goli niciodată de fantasme, zvonuri și mitologii imbecile și aiuritoare în egală măsură.
Se poate vota, în asemenea condiții, specifice unui bâlci în toată regula, un candidat la președinția României? Cum să nu, doar asta am făcut vreme de 34 de ani, cu ochii legați și sufletele fezandate de „bucătari” abili și unși cu toate uleiurile acestei lumi. Tot ce-am ales din ’90 încoace se simte și se vede pretutindeni în măruntaiele acestui popor, dar, mai mult decât oriunde, în ochii săi tulburi ca după o beție în stradă.
Nu în ultimul rând, se resimte fără cusur în manierele prost apretate ale multor alegători de circumstanță, care, uneori fără vina lor, aleg perpetuarea la nesfârșit a bâlciului amintit mai sus.
