Cine NU doreşte Dosarul Electronic de Sănătate?

177

Computerziarea datelor de sănătate ale pacientului au fost luate în calcul de către reprezentanții sistemului sanitar. În curând se va renunța la forma clasică a dosarului, pe care pacientul îl deține la medicul de familie. Astfel că orice intervenție medicală efectuată va fi înregistrată în dosarul electronic de sănătate.

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că proiectul Dosarului Electronic de Sănătate (DES) a fost demarat în anul 2012 şi a fost pus în funcţiune în anul 2014, cu o investiţie de 81,7 milioane lei, din care 81,62% s-au rambursat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

”Atât la momentul respectiv, cât și ulterior, actele normative necesare au fost elaborate cu respectarea strictă a regulilor de transparență decizională .În acest context, cele două instituții menționate consideră regretabilă efectuarea, în momentul actual, a unor demersuri juridice de natură să discrediteze public și/sau să blocheze utilizarea acestui instrument informatic, cu efecte negative asupra calităţii actului medical”, transmite ministrul Sănătății.

Având în vedere importanța acestui sistem informatic, la nivelul CNAS a avut loc o serie de întâlniri informale cu reprezentanţi ai medicilor și ai asociațiilor de pacienți, întâlniri în cadrul cărora participanții și-au exprimat susținerea față de Dosarul Electronic de Sănătate, ca instrument modern, vital pentru creșterea calității actului medical în România, dar și dorința de perfecționare a cadrului legislativ care reglementează DES, susține conducerea Minsterului Sănătății.

În urma acestor întâlniri, Ministerul Sănătății și CNAS au convenit să înceapă ample consultări cu actorii importanți ai sistemului de sănătate pe această temă. În perioada imediat următoare vor fi constituite grupuri de lucru pentru Dosarul Electronic de Sănătate, la care sunt invitați să participe atât reprezentanții medicilor, cât și ai pacienților.

”Dosarul Electronic de Sănătate, componentă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), conţine informaţii medicale despre pacient, colectate la nivel naţional de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care pacientul a intrat în contact. Datele din DES sunt securizate la cel mai înalt nivel existent pe plan mondial.

Iniţializarea dosarului electronic de sănătate se realizează de către orice medic care deţine semnătură electronică extinsă. La iniţializarea unui dosar, se va încărca din Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) istoricul medical al pacientului începând cu anul 2010, din care funcționează acest sistem centralizat. Până în prezent au fost iniţializate peste 7 milioane de dosare electronice de sănătate.

Unicul proprietar al datelor conţinute în DES este pacientul. Acesta este singurul care poate accesa dosarul său de oriunde, ori de câte ori doreşte, cu ajutorul datelor de identificare personală, a matricei de securitate înmânată de medicul care constituie DES precum şi a parolei personalizate de fiecare beneficiar în parte. Tot pacientul poate decide asupra accesului sau restricționării utilizării datelor din propriul dosar electronic de sănătate, cu excepția celor din sumarul pentru situațiile de urgență”, transmite ministerul Sănătății, pe pagina web oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.