Primesc în fiecare zi, pe Whatsapp, Messenger sau pe mail mesaje despre cum stă, de fapt, treaba cu ăst Covid-19. Le citesc destul de disciplinat, așa că, din experiența mea de până acum, aș crede că avem trei tipuri mari de asemenea texte.
Prima categorie cuprinde imbecilități atât de atroce încât, într-o țară normală, dacă ai fi surprins cu ele în mesagerie, în mod normal — după ce ți se confiscă cetățenia, actele, țigările, mobilul, banii, biletele de loto —, s-ar cuveni să primești un șut în cur de să zbori fix peste graniță. Sunt mesajele alea cu extratereștri, Bill Gates, Masonerie, Illuminati, dar și cu descifrarea unor simboluri satanice cum ar fi… masca.
A doua categorie, mai rafinată, este cea a mesajelor critice în care teoriile conspirației pun în evidență fisuri de logică în tot ceea ce înseamnă activitatea și reactivitatea comunității internaționale în urma apariției virusului cu pricina. Asemenea mesaje merită nițică atenție nu fiindcă ar fi ceva mai convingătoare, ci pentru a vedea că dezastrul gestionării fenomenului e unul mondial.
Cea de-a treia categorie sunt cele subtil politice. Ele au un profund specific național fiindcă se răcnește la „dictatura medicală”, la „vânzătorii de țară”, la „slugile Guvernului Mondial”, dar se presupun și date falsificate. Vedeta privilegiată a unor asemenea râgâieli logice este, desigur, președintele Iohannis, încremenit în imaginea unui odios hitlerist. Ne amintim cine a flegmat asemenea mesaje în timpul campaniei prezidențiale, așa că nu mai e nevoie să spun că „textele” cu pricina sunt foarte de folos materiale propagandistice PSD-ului și avortonilor politici rezultați din reașezările mai recente.
Ceea ce, în opinia mea, trebuie nuanțat de îndată e faptul că deliranții distribuitori ai mesajelor conspiraționiste nu sunt neapărat de o singură parte a eșichierului politic, după cum, la fel, e pripit să conchidem că adepții acestor teorii au un nivel precar de instrucție sau de inteligență. Fără să intru în amănunte tehnice, aș spune că teoriile conspiraționiste rezolvă cea mai insuportabilă frică: cea de necunoscut, de inexplicabil. Or, în clipa în care oamenii interiorizează ideea că acolo este originea nenorocirii, ei, concomitent, alungă necunoscutul și îmbracă armura cavalerului pornit la cruciadă cu Oculta Mondială. E un sentiment, cred, destul de „mișto”.
Dar, dimpreună cu această armură, ei „îmbracă” și agresivitatea limbajului pe viață și pe moarte, de război. Așa se face că expertiza medicilor e „dictatură medicală”, așa se face că interdicțiile firești sunt „fasciste”, așa se face că masca este ceva ce nici Ceaușescu nu a îndrăznit să impună, așa se face că spitalele sunt „adevărate lagăre” unde se fac experimente naziste.
Dinafară, totul este o aiureală construită, logic, pe asemănări de necomparat și, mai ales, o jignire la adresa celor care și-au pierdut viața în lagăre. Dar asta nu are nicio importanță fiindcă, pentru cei care au îmbrăcat armura cruciadei, e ridicol să te lupți cu Dușmanul Nime-n Lume. Pe de o parte. Pe de altă parte, asemenea comparații conving și, concomitent, întrețin cel mai solid coerența mesajului.
Mă tem că frica pandemică din anii de-acum nu e nimic diferită de cea din anii ciumei. Fiindcă civilizația, automobilul, avionul, televizorul sau alte miracole ale prezentului — cum se vede cu ochiul inimii, mai ales — nu pot ține în brațe sufletul nostru firav.
