Cine este Sorin Scarlat, noul director al Companiei de Drumuri: în CV, joburi la firmele „regilor asfaltului”

316
Noul director al Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în locul lui Narcis Neaga, este Sorin Scarlat, fost director general adjunct Direcția Generală Dezvoltare Infrastructură Rutieră.
Scarlat a ajuns în fosta CNANDR în 2005, după un job la Romstrade al lui Nelu Iordache, iar de-a lungul timpului a lucrat, alternativ, la Compania de drumuri și la firme ale „regilor asfaltului” printre care Dan Besciu (Euroconstruct) sau Dorinel Umbrărescu (UMB Spedition).
A lucrat și la asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom – ca adjunct manager proiect autostrada Sibiu Orăștie, lotul IV. Scarlat a lucrat și pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate pe proiecte precum centura Timișoarei, a Craiovei etc., dar și pe proiectul celebrei autostrăzi a americanilor de la Bechtel.
Directorul general al Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a anunțat marți că a decis să demisioneze după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor Răzvan Cuc demiterea sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.