Avem un oraș cu care este frumos să ne lăudam peste tot în țară sau aiurea peste hotare. Cât de grozav este să spui undeva peste mări și țări că ești din Timișoara? Dacă se află că orașul erou al revoluției este căminul tău, gata! Pari mai bățos și mult mai deștept! Ce bine ar fi ca toți cei ce se laudă cu orașul lor să arate și ce au făcut concret pentru acestă urbe.
Cum este să fii lider de mare partid politic ce vrea să răstoarne lumea prin fapte mărețe, dar să nu știi nici măcar să respecți un lucru aparent mărunt, cum ar fi poarta de acces în imobilul unde vremelnic ai un sediu. În plin centrul orașului se află o clădire-monument, impovărată de istorie. Este Primăria Veche, care a văzut multe în timp. De ani buni, autoritățile se tot laudă că o vor aranja așa cum merită. Vorbe goale! Măcar poarta veche de lemn a fost oarecum reparată cu ceva ani în urmă.
Dar dacă ești partid politic și ai acolo sediu este cât se poate de normal să pui mâna pe un ciocan și căteva cuie și să-ți anini sigla partidului, ori ceva tăblie ce anunță că acolo este un birou parlamentar. Gestul poate fi, ori de-a dreptul vizionar,ori denotă o crasă lipsă de respect pentru patrimoniul cultural al orașului.
A mai fost un preot cu cinci sute de ani în urmă ce a pus mîna pe cuie și ciocan și a postat pe poarta bisericii din Wittenberg tezele sale ce au zguduit din temelii lumea catolicismului.
Dar până ce vor trece cele cinci secole ca să vedem cât de vizionar este partidul ce își bate joc de poarta Primăriei Vechi și de istoria timișoreană, mai degrabă credem că este doar simplă mitocănie. Oare acel deștept ce a făcut gestul mizerabil (dar și șefii lui) de ce nu și-a bătut cuiele în propria talpă pentru a merge mai bine și mai țanțoș pe un teren de fotbal?
Unii bat cuie în porți, alții scuipă coji de semințe în tramvaie. De fapt este vreo diferență între cele două gesturi? Da! Tramvaiele nu sunt patrimoniu istoric al orașului, explică publicistul Ilie Sîrbu, de la Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei.
Dar faptele reprobabile ce le istorisește sunt mult mai multe și le vom exemplifica pe rând.
P.S. Cu o viteză, demnă de o rachetă cu mai multe trepte, o parte din rău a fost reparat de urgență. Afișul buclucaș a dispărut imediat, după cum o dovedesc imaginile filmate ce însoțesc articolul. Dar la fel ca în parabola antică a fiului cu fapte reprobabile ce s-a căit în final rămâne întrebarea tatălui ce a scos cuiele din poartă „Dar cu semnele cum rămâne?”
