Cine a pierdut şi cine a câştigat în urma protestelor? Vor românii demisia Guvernului? Topul încrederii în politicieni!

555

Cel mai recent sondaj Avantgarde, realizat în perioada 6 – 8 februarie, pe tema protestelor din ţară, relevă evoluţii surprinzătoare pe scena politică.

La întrebarea „Dumneavoastră personal ce părere aveți despre următoarele personalități?” au declarat că au o părere bună despre:

1. Gabriela Firea 54 %

2. Klaus Iohannis 49 %

3. Călin Popescu Tăriceanu 42 %

4. Laura Codruța Kovesi 42 %

5. Liviu Dragnea 34 %

6. Traian Băsescu 31 %

7. Nicușor Dan 30 %

8. Daniel Constantin 27 %

9. Alina Gorghiu 25 %

10. Raluca Turcan 22 %

Un sondaj similar, efectuat de Avangarde după alegerile, îl plasa pe Liviu Dragnea în topul încrederii, cu 48 de procente, urmat de Călin Popescu Tăriceanu, cu 47%. Klaus Iohannis, în prăbușire de formă, ajungea doar la 41 de procente încredere. Nicușor Dan se plasa la finalul clasamentului cu, 23%, iar Alina Gorghiu încheia plutonul, cu 21%.

Se observă că scandalul OUG 13 a erodat puternic încrederea în Liviu Dragnea și l-a reîncărcat politic pe președintele Iohannis. Liderii Opoziției câștigă câteva procente, în vreme ce votanții Puterii se reorientează spre personalități din partea Stângă, neimplicate în scandal, cum ar fi Gabriela Firea și Daniel Constantin.

Deși 55% dintre respondenți spun că sunt de acord cu protestele anti-Guvernul Grindeanu, doar 40% consideră că acesta ar trebui să demisioneze.

Așadar, la întrebarea „Dumneavoastră personal sunteți de acord cu protestele din București și alte orașe din țară?”, răspunsurile au arătat astfel:

– 55% DA.

– 37% NU.

– 8% Nu pot aprecia/ NR.

Mai departe, la întrebarea „În opinia dumneavoastră, Guvernul Grindeanu ar trebui să demisioneze?”, răspunsurile au arătat astfel:

– 40% DA

– 51% NU.

– 9% Nu pot aprecia / NR.

La întrebarea „Dumneavoastră aveți sau nu încredere în următoarele instituții?” au răspuns DA pentru:

-Pompieri 94 %

-Armata 89 %

-Biserica 70 %

-DNA 49 %

-SRI 48 %

-SIE 47 %

-Guvern 40 %

-Parlament 37 %

-ONG-uri 35 %

Topul încrederii în instituții nu a suferit schimbări importante, după declanșarea evenimentelor legate de schimbările în Justiție. DNA nu este afectată de disputele din spațiul public, ocupând în continuare poziția a patra în topul încrederii, după Pompieri, Armată și Biserică și la mare distanță de Parlament, care se bucură doar de 37% aprecieri pozitive.

În contextul scandalului declanșat de OUG 13, s-a pus în discuție organizarea de alegeri anticipate ca soluție pentru calmarea protestelor din stradă.

Răspunsurile au arătat astfel:

– 58% dintre respondenți au spus că nu vor alegeri anticipate.

– 35% au zis că sunt de acord să se organizeze alegeri anticipate.

– 7% nu pot aprecia / NR.

Klaus Iohannis a spus, pe 7 februarie, în plenul Parlamentului, că „o importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită”. Nu se știe la ce sondaj se referea Klaus Iohannis.

Totuși, cea mai recentă cercetare AVANGARDE, realizată la comanda DC News, arată că președintele a avut dreptate, chiar dacă cifra oferită nu a fost exactă. Încrederea în orientarea țării s-a prăbușit, aproape trei sferturi dintre români apreciind că țara merge într-o direcție greșită. Un astfel de rezultat este nemaintâlnit la o lună după alegeri, când guvernul este creditat cu speranțele celor care au votat majoritar și pentru o perioadă ”țara se îndreaptă într-o direcție bună”. În funcție de metodologie, este posibil ca o altă casă de sondare să obțină un rezultat apropiat de 80%, așa cum memnționa Klaus Iohannis.

Mai precis, la întrebarea „După părerea dumneavoastră, în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, răspunsurile au arătat astfel:

Direcția este greșită – 72%.

Direcția este bună – 17%.

Nu pot aprecia / NR – 11%.

Sursa: DC News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.