Inginerul Ilie Vlaicu este manager al Aquatim, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din Timiș, din anul 1999. Din 2002, este doctor în inginerie al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Și-a început activitatea profesională la Combinatul Siderurgic Reșiţa, ca inginer chimist. În perioada 1991–1999, a fost asistent universitar și, apoi, șef de lucrări în cadrul Universităţii Politehnica Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Este profesor asociat al Universităţii Politehnica Timișoara și prim-vicepreședinte al Asociației Române a Apei (ARA).
Se împlinesc, anul acesta, 20 de ani de când sunteți managerul Aquatim. Cum erați și cine erați în urmă cu două decenii?
Eram cadru didactic universitar. Mai exact, șef de lucrări la Departamentul de Ingineria Mediului de la Facultatea de Chimie Industrială din Timișoara, specializat în tratarea și epurarea apelor. Am fost implicat în numeroase proiecte de cercetare și contracte științifice legate de domeniul apei și, de asemenea, am participat la o serie de cursuri de specializare în țară și străinătate.
Una dintre marile provocări ale primei perioade a managementului dumneavoastră a fost planul de privatizare al Aquatim. Compania franceză de apă Lyonnaise des eaux urma să devină proprietara regiei de apă și canal timișorene. Se întâmpla în anii 2000. Capitala Banatului s-a împărțit atunci în două. O parte susținea oportunitatea privatizării, cealaltă considera că apa nu trebuie privatizată. În cele din urmă, privatizarea nu s-a produs. Ce s-a întâmplat atunci? S-a ratat un moment propice?
Voi sintetiza, altfel povestea ar fi foarte lungă. Am ajuns director general la Aquatim în martie 1999, mai degrabă printr-un concurs de împrejurări. Societatea se afla în plin proces de privatizare — modalitate de revigorare a unei societăți care avea nevoie de investiții majore. Autoritățile locale nu aveau destule resurse materiale, autoritățile centrale nu au fost niciodată suficient de „darnice” cu Timișoara, Aquatim nu putea să acceseze împrumuturi negarantate… În aparență, erau destule condiții pentru a demara un proces 
de privatizare. Părerile, însă, erau împărțite și, într-adevăr, s-au creat, la vremea respectivă, două tabere destul de vocale, în care erau implicați reprezentanți ai autorităților locale, politicieni, presă, sindicate… Acesta era concursul de împrejurări de care vorbeam mai înainte, fiindcă părțile în dispută au ajuns la un consens: să aducă director pe cineva din afara Aquatim, un apolitic, dar care să aibă cunoștințe în domeniul tratării apelor, ca să facă față negocierilor cu puternica firmă franceză. Așadar, am ajuns director într-un moment foarte tensionat, pe care nu pot să îl uit, fiindcă deciziile ce trebuiau luate implicau o uriașă responsabilitate în fața timișorenilor. Mai țin bine minte numeroasele nopți nedormite, stările emoționale și de stres permanent, anumite întâmplări prin care am trecut și care nu semănau deloc cu cele din viața mea de universitar de până atunci, care însemna studiu, cercetare, lectură, cursuri, laboratoare… Cunoașterea academică este foarte importantă, dar, de multe ori, cunoașterea dobândită din experiență e hotărâtoare când trebuie să iei decizii rapide. Aveam 36 de ani, iar pentru acele vremuri era mai degrabă o aventură să fii director la o asemenea vârstă.
Cine și cum a decis viitorul Aquatim?
După o scurtă perioadă, am înțeles mecanismul contractului de concesiune care se negocia. Fiindcă planul investițional al firmei franceze se baza, mai ales, pe creșteri de tarife la apă și canal, am solicitat ca investițiile să fie făcute, în principal, din fonduri nerambursabile, care, în acea perioadă, au început să fie accesate de unele companii pentru rezolvarea unor probleme de mediu. Această modalitate permitea menținerea tarifelor în zona de suportabilitate a cetățenilor. Să nu uităm, salariile erau mici, era inflație, economia se mișca dificil. Solicitarea mea, la vremea respectivă, nu a fost agreată de responsabilii Uniunii Europene, ei considerând că fondurile nerambursabile se dau doar companiilor 
publice, nu și celor private. Dacă se privatiza Aquatim, adio bani europeni. Astfel, privatizarea a picat și am rămas cu statutul de companie publică, sub autoritatea Consiliului Local Timișoara.
Lucrurile se limpeziseră, și acela a fost momentul în care mi-am asumat responsabilitatea reformării Aquatim, cu indicatori de performanță și termene autoimpuse în fața întregului colectiv. Nu e o poveste, este realitatea, mulți dintre colegii noștri își aduc aminte de o celebră ședință în care i-am convocat pe toți cei care aveau un cuvânt de spus în firmă, inclusiv sindicatele, și ne-am asumat împreună măsurile ce trebuiau luate pentru bunul mers al companiei. Cred că ne-a reușit, și spun asta gândindu-mă la rezultatele obținute de atunci și până astăzi. Dintr-o societate cu mari probleme financiare și de structură, care trebuia privatizată ca să fie salvată, după implementarea unor reforme serioase și, uneori, dure, am ajuns ca în ultimii cinci ani consecutivi să luăm locul I, pe țară, în profilul nostru de activitate.
Datele statistice spun că Aquatim este unul dintre cei mai mari investitori, de după anul 2000, din Timiș. Majoritatea banilor sunt din fonduri europene, nerambursabile. Fondurile proprii vin, bănuiesc, din strângerea curelei. Cât de complicat și de riscant e să accesezi bani europeni? De ce rămân, an de an, atâtea fonduri neaccesate?
În această perioadă, la care vă referiți, am finalizat sau avem în derulare investiții certe de aproape 400 milioane de euro, dintre care aproximativ 75% sunt fonduri nerambursabile. Dacă ar fi trebuit să facem aceste investiții doar din surse proprii, adică din tarife, probabil ar fi trebuit să avem tariful de câteva ori mai mare decât este acum. Iată: acestea sunt, pentru populație, avantajele atragerii de fonduri nerambursabile. Dacă vorbim de mediul de afaceri, trebuie observat că acești bani aduși aici, în regiunea noastră, au dat de lucru la foarte multe firme ce au plătit salarii angajaților lor, au plătit taxe și impozite către stat. Adică, au generat valoare adăugată, care a contribuit la creșterea economică în regiune.
Comportamentul Aquatim-ului, care a adus bani din afara comunității înăuntrul ei, a fost acela al unui adevărat investitor, și nu unul oarecare, ci dintre cei mai mari. Verificați: cine a mai adus aproape 400 de milioane de euro în Timișoara, în ultimii 20 ani?
Atunci de ce nu sunt aduși în țară bani europeni?
Fiindcă acești bani nu vin singuri, nu se dau pe ochi frumoși și nici pe relații. Ei se atrag prin proiecte bine făcute — care trebuie să aibă la bază un master plan, un business plan — și din care să rezulte o aplicație foarte bine fundamentată tehnic, economic, care să respecte inclusiv cerințele de mediu. Apoi, societatea trebuie să fie una puternică, să aibă un istoric financiar pozitiv, cu management stabil și performant, care să fie capabil să implementeze proiectul, dar și să-l cofinanțeze. În toată perioada de derulare a proiectului, dar și cinci ani după aceea, ești supus unor controale și verificări sistematice, explicabile, de altfel, atunci când gestionezi bani europeni. Prin urmare, sunt multe condiții pe care puține firme ori autorități și le asumă. E mai ușor să trăiești numai din banii din taxe sau tarife, sau să aștepți finanțări de la autoritatea locală ori centrală, bani mai puțin controlați, ca să nu te doară capul. Cu toate că în țara asta sunt atâtea lucruri de făcut, sunt atâtea nevoi pentru dezvoltarea infrastructurii, autoritățile nu au reușit să facă o strategie coerentă pentru accesarea fondurilor nerambursabile, iar banii europeni rămân pur și simplu necheltuiți. Această problemă, care ar trebui să fie o prioritate națională, regională și locală, a rămas… facultativă, la latitudinea conducătorului de unitate administrativă. Nimeni nu te obligă să aplici pentru finanțări nerambursabile. Dar dacă ești responsabil și îți pasă, o faci. Dacă nu poți să trăiești și așa, lejer, iar concetățenii tăi să sufere, atunci îți bați mintea și scrii proiecte. Se și zice că e mai bine să nu faci nimic, fiindcă astfel sigur nu greșești. Raportul între a face și a nu face este atât de fragil, încât mulți aleg comoditatea.
Timișoara se dezvoltă în viteză. Cartiere noi la periferie, imobile cu zeci și sute de apartamente în centru, noi spații comerciale sau de birouri, de mii și mii de metri pătrați, clădiri înalte, tot mai înalte. Este Aquatim pregătită să asigure servicii pentru o Timișoară în plină dezvoltare?
Da, Aquatim este pregătită să ofere servicii de apă și canalizare, și asta datorită faptului că dezvoltarea firmei se face după o strategie bine gândită și asumată. Avem planuri de dezvoltare și previziuni până în anul 2035. Atât uzinele de apă, care produc apa potabilă, cât și stația de epurare, care preia apele uzate, pot să deservească întreaga zonă metropolitană. Acum deservim, din Timișoara, comunele Ghiroda, Moșnița, Sânmihai, Săcălaz, dar și Girocul, și, parțial, Dumbrăvița, pentru apele uzate. Să se dezvolte Timișoara, asta mă bucură, noi suntem pregătiți.
Sunteți partizan declarat al regionalizării. Care, mai devreme sau mai târziu, se va petrece. Sau nu?
Trebuie să fim conștienți de vremurile pe care le trăim și trebuie să ne adaptăm lor. Suntem într-un plin proces de globalizare. Nu mai poți rezista cu succes pe piață dacă ești o entitate mică. Asta dacă vrei să contezi cu adevărat în domeniul tău de activitate. Uitați-vă ce se întâmplă cu multinaționalele — care dau tonul. Se înghit unele pe altele pentru a-și consolida poziția. Unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate, și ele, să se unească pentru a putea fi un interlocutor credibil în fața unor agenți economici ce au cifre de afaceri comparabile cu PIB-ul unor țări. Sunt convins că și în România, după modele deja existente și de succes, se vor forma regiuni administrative. Nu mai poți să închizi un circuit economic doar la nivelul unui județ, entitatea fiind mult prea mică pentru asta.
La ce vă referiți, mai exact?
Ca să fiu explicit, vin cu un exemplu din regiunea noastră. Se știe că județul Timiș este unul bogat, unde se câștigă bani fiindcă sunt multe joburi bine plătite. Dar, de cheltuit, noi banii îi cheltuim în Austria, unde mai mergem la cumpărături, la munte, pentru schi, sau în concedii. Mai cheltuim bani în Ungaria, când mergem la SPA-urile lor cu ape termale. Și în Serbia se merge la schi. Carașul, deși are un potențial turistic extraordinar, este un județ prea mic și prea sărac ca să-și dezvolte singur niște spații amenajate pentru schi sau pentru alte atracții turistice. Dacă am fi în aceiași regiune, ar fi mai mulți bani, s-ar putea amenaja aceste facilități care sunt căutate de foarte mulți și am cheltui bani aici. Adică, am închide niște circuite economice, care înseamnă salarii mai multe, taxe și impozite plătite aici, ce ar genera bunăstare și, bineînțeles, mai mult confort. E atât de simplu și de evident, încât e revoltător că lucrurile astea nu se fac! Ar fi în beneficiul oamenilor.
Revenind la domeniul apei, logica evenimentelor ne arată că viitorul va fi al companiilor mari de apă, inclusiv în România. Aquatim e pregătită de expasiune sau de apărare?
Aquatim-ul se pregătește pentru viitor, menținându-și statutul de companie foarte puternică din punct de vedere tehnic și economic. Ce vă spun în cuvinte e bazat pe cifre verificabile oricând. După opinia mea, în maxim cinci ani vor rămâne pe piață 10–15 operatori mari de apă. Aquatim va fi între ei.
Ați rămas atașat de mediul universitar și pledați constant pentru racordarea sa la piața muncii, cum și pentru o legătură directă între cercetare și punerea rezultatelor cercetărilor în practică. Se materializează într-un fel acest atașament?
Timișoara este un centru universitar puternic, cu tradiție, și este clar că și acest lucru a creat premisele pentru dezvoltarea orașului. În ceea ce ne privește, și datorită experienței mele anterioare de cadru didactic universitar, am îndreptat Aquatim-ul spre colaborări cu facultățile din Timișoara, dar și din țară. Proiectul Watuser a însemnat o colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, ICe Water, colaborarea cu firme din Germania, Japonia, Italia, Olanda, Grecia și Marea Britanie, iar Bridge Grant, un parteneriat cu Universitatea Politehnica din Timișoara. Și e vorba doar de trei dintre proiectele de cercetare în care am fost implicați, dar ele sunt mai multe. Ca o consecință a acestor colaborări temeinice și cu, deja, tradiție, în acest moment avem, în Aquatim, 17 colegi cu titlul de doctor. Tematicile pentru specializare au fost preluate din problemele pe care noi, oricum, trebuia să ni le rezolvăm. Astfel, ne-am rezolvat două probleme deodată. Mai mult, studenții fac practică la noi și au oportunitatea de a se angaja aici la finalizarea studiilor.
De ani buni, Aquatim are un parteneriat cu regia omoloagă din München, în urma căruia s-a născut Fundația Româno-Germană Aquademica, dar și alte proiecte comune. E plauzibil un model german, care implică rigoare și strictețe, într-o lume fluidă, cu fluxuri și fluxuri și refluxuri, precum e cea românească?
Da, e plauzibil și chiar binevenit modelul german. Rigoarea și strictețea acestuia asigurând funcționalitatea și eficiența germană, atât de apreciată în întreaga lume. În ultimii ani, serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare oferite de Aquatim au realizat un salt calitativ semnificativ, devansând celelalte servicii comunitare de utilitate publică. Gradul de 
conectare la rețelele de alimentare cu apă potabilă este de 99%, în Timișoara, și de 95%, în Timiș, pentru localitățile deservite de noi. La canalizare procentajele sunt de 95%, respectiv 77%, fiind în ascensiune. Aceasta înseamnă creșterea nivelului de trai pentru cetățeni, dar, totodată, și confruntarea cu noi provocări și probleme ale specialiștilor din domeniu, de la proiectanți, la executanți și operatori. Chiar și atunci când e vorba de sisteme și instalații absolut noi, sunt totuși necesare abordări de optimizare procedurală și operațională, ținta oricărui operator fiind menținerea funcționalității întregului sistem în vederea creşterii gradului de confort şi securitate pentru clienţi, dar şi a creării premiselor legate de protecţia mediului şi de conservarea resurselor de apă. Pe fondul actualelor realități economice, caracterizate de o oarecare incertitudine, precum și de o creştere a gradului de complexitate a mediului în care ne desfășurăm activitatea, trebuie să fim bine organizați, abili, flexibili şi, mai ales, să prezentăm încredere pentru beneficiarii serviciilor noastre. Răspunsul la multe dintre aceste provocări este oferit de sistemul german, caracterizat prin competență, responsabilitate, performanță şi randament. Actualmente, sectorul german de apă și canal este cel mai eficient din lume. Colaborarea dintre Aquatim și Departamentul de management al apelor uzate din Munchen s-a născut din dorința de învăța de la colegii germani tehnicile și metodele care le-au asigurat succesul, materializându-se, așa cum ați menționat, prin înființarea Fundației Aquademica, în 2009. Bazându-ne pe know-how-ul și experiența colegilor din München, dar și a parteneriatului cu Asociația Germană a Managementului Apelor și Deșeurilor, pe dorința noastră de reușită și progres, cât și pe deschiderea colegilor de breaslă din țară, am încercat să creăm, prin Aquademica, un veritabil centru de competență în domeniul mediului. Actualmente, în România e nevoie de forță de muncă înalt calificată și adaptabilă, capabilă să utilizeze în mod eficient cunoștințele și cele mai noi tehnologii în vederea asigurării exploatării durabile a resurselor de apă. La Aquatim, susținem necesitatea cercetării aplicative, cu ținte clare de eficientizare a proceselor din mediul tehnologic real. Lucrăm la crearea unui set de normative, după modelul german, format din foi de lucru și fișe tehnice ce cuprind informații cu privire la proiectarea, construcția, exploatarea, întreținerea și verificarea echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și la exploatarea sustenabilă a resurselor de apă și a solurilor. Fiind bazate pe vaste cunoștințe teoretice, îmbinate cu o valoroasă experiență practică, ele constituie veriga de legătură dintre legislativ și operativ, existența lor permițând autoguvernarea tehnică în domeniu. Realizarea unui asemenea set de reguli tehnice, de materiale de înaltă calitate profesională, va contribui în mod substanțial la îmbunătățirea calității prestațiilor noastre. Or, chiar asta ne dorim!
Nu ați fost tentat, până acum, de politică, deși, în mod sigur, ofertele nu au lipsit. E politica un teritoriu nefrecventabil? Ce și cine v-ar determina să deveniți un om implicat în decizii politice?
E adevărat, am avut destule oferte concrete ca să activez politic, și în plan local, dar și la București. Am considerat, însă, că în zona tratării și epurării apei am o expertiză solidă și aș putea să fiu mai de folos făcând ceea ce știu cel mai bine. Nu există satisfacție profesională mai mare decât să activezi în domeniul în care te-ai pregătit încă din tinerețe. Proiectul meu de diplomă, la absolvirea facultății, s-a numit „Modalități de îmbunătățire a tratării apei potabile a Timișoarei”. Întâmplare sau destin, cert este că, după ce am fost 10 ani cadru didactic universitar și am predat aspecte din tehnologia apei, de 20 de ani lucrez ca director general la Aquatim și pun în practică lucruri pe care le predam sau le cercetam. E limpede că pregătirea profesională m-a ajutat să am un aport personal în rezultatele obținute de Aquatim, și ele să fie cele pe care și dumneavoastră le-ați menționat. Nu m-a interesat să intru în politică. Așa cum este organizată țara sau, ca să vorbim în termeni manageriali, așa cum arată organigrama de conducere a României, nu prea e… loc ca să faci performanță în acest domeniu. Sistemul e mult prea centralizat încât să poată fi condus eficient, pragmatic și să aibă rezultate. Practic, organizarea pe județe datează din 1968. Nu poți să conduci o economie de piață cu metode socialist-centraliste. Și aici vorbim de toate guvernele care s-au perindat după 1990, fie că au fost de stânga sau de dreapta, și care n-au schimbat lucrurile. Glumind, cred că nici dacă ar veni doamna Merkel, cu tot guvernul german, nu ar putea să conducă România în sistemul actual. Cred că ar schimba, în primele minute, toată organizarea. Am cunoscut mulți oameni politici. Greșim când îi catalogăm în bloc ca fiind neprofesioniști. Unii dintre ei sunt cumsecade și buni, doar că activează într-un context defect, după părerea mea. Mai mult, aș spune că sistemul politic actual își devorează liderii.
Și totuși, ce v-ar putea determina să intrați în politică?
Participarea la o construcție regională, solidă, ar fi un posibil determinant. Dar, până atunci, mai avem de lucru la Aquatim, care ar putea ajunge un puternic agent economic regional.
Dacă un tânăr manager, instalat recent în fruntea unei companii, v-ar ruga să îi dați două sfaturi, care ar fi acelea?
În primul rând, acel tânăr manager trebuie să fie conștient de calitățile personale, profesionale și de angajament pe care le implică o astfel de funcție, într-o astfel de perioadă. Asta, bineînțeles, dacă își propune să realizeze ceva important. Suntem încă într-o perioadă de tranziție pentru care nu s-au scris cărți de management. Cărțile care contează sunt scrise de autori din țările dezvoltate, care știu să-și aprecieze liderii și, probabil, de aceea sunt acolo unde sunt. Într-o Românie mereu în tranziție nu se vorbește despre valori, despre reușite, despre cariere construite prin efort, muncă și consum de energie. Din acest punct de vedere, cred că exemplul personal contează foarte mult ca să poți să atragi echipa după tine. Trebuie să știi să faci echipă și să lucrezi în echipă. Acesta e un mare și un foarte vechi secret al reușitei. Și ar mai fi ceva, sintetizat de către domnul Andrei Pleșu astfel: „În efortul de a funcționa normal, pe un fond confuz, nu există rețete. Există doar bună-credință, simțul oportunității, respectul propriei demnități și asistența divină”.
