Cine a găsit o rezolvare simplă pentru centura de sud a orașului

7972

Uniunea ce adună maghiarii din Banat, ca mai toate partidele, are idei și soluții pentru problemele locuitorilor din circumscripții. În general s-ar putea rezolva destul de ușor. Un mare hop ar trebui trecut. Prezența la vot. Cât mai responsabilă și numeroasă dacă se poate.

Cei doi Molnar ce vor să acceadă la funcții eligibile au evidențiat probleme comune la care s-au referit. Molnar Zsolt, din postura actuală de deputat, a scos în evidență faptul că, în general, parlamentarii din Banat nu prea au avut o poziție comună la București la problemele locale din zona ce o reprezintă. A cam primat postura de membru de partid în dauna interesului de reprezentant al regiunii fiecăruia.

molnar zsolt udmr_1Două mari și aproape singulare excepții au scos în evidență coeziunea de cetățeni locali. Una din cele mai apăsătoare chestiuni pentru timișeni este centura de ocolire a municipiului. Sau măcar bucata de sud a acesteia. În susținerea acestui proiect și a includerii sale în master planul de dezvoltare a infrastructurii toți au votat în unanimitate. A doua chestiune în care bănățenii au fost în unanimitate de păreri a fost susținerea legii ce a dat caracter oficial Zilei Banatului.

Un alt Molnar, de data asta Andras, candidat la un post de în Consiliul Județean, are de asemenea un punct de vedere pertinent și la obiect în ce privește transportul pe o rută ce va ocoli pe la sud orașul nostru. Este o propunere de proiect de compromis ce nu exclude șoseaua de tranzit de la sudul orașului. Dar până atunci, cu bani mai puțini și cu eforturi de toate felurile reduse, s-ar rezolva măcar o parte din aglomerația din oraș. Transportul greu ar putea fi deviat pe drumul ce leagă Remetea Mare de localitatea Urseni. Iar de aici și până la joncțiunea cu DN 59 nu ar trebui construiți decât zece kilometri de șosea. Astfel, cei ce vin de la Lugoj ar putea ajunge la Moravița și mai departe în țara vecină. Sau tot de pe acest drum național se poate ajunge la Reșița.

Andras Molnar ne asigură ca ar fi o soluție temporară și destul de ieftină, ce ar scurta mult traseul celor ce călătoresc către frontieră. Nu este soluția ideală, dar decât nimicul de acum tot ar fi un pas înainte pentru un transport civilizat.

1 COMENTARIU

  1. O soluție tipic românească dintr-un cap maghiar!!! Să bagi tiruri şi alte mașini de mare tonaj pe un drum care abia rezistă la traficul uşor, să nu mai vorbim de podul din Remetea Mare care este îngust, are o singură bandă şi stă să cadă!!! Să nu mai vorbim că acest drum este plin de vaci, căruțe, turme de oi şi alte orătănii, tractoare,.. etc care va intra pe ulițele din 5 sate, ce ambuteiaje ! Mutăm poluarea si ambuteiajul din oraş la sat, adică să moară capra vecinului şi asta pe bani mulți!! Cap sec românesc transfigurat în maghiar !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.