Cine a fost arestat în scandalul diplomelor de la Arad?

1059

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au propus instanței arestarea preventivă a șase persoane în cauza denumită generic ”Diplome de licență fără studii”, ce are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție în două universități din Arad.

Inculpații au fost prezentați ieri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, care a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de ORĂȘAN-ALIC VIOREL-EDUARD și TORCEA BOGDAN ALEXANDRU (informaticieni), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal, fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 din Codul penal și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/ 2000, precum și față de ORĂȘAN-ALIC IRINA-MONICA (cadru didactic), sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/ 2000), precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal.

De asemenea, față de alte trei persoane instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile:

— PĂIUȘAN LUCIAN (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (17 acte materiale);

‘—VINCZE-IANCSI VIORICA DANIELA (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000 (3 acte materiale) și trafic de influență în formă continuată prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000;

— MOLDOVAN OLGA-DOMNICA (cadru didactic), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78 /2000;

În cauză au fost efectuate 106 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate sume de bani totalizând peste 350.000 de euro. De asemenea, reiterăm faptul că procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr total de 36 de persoane, față de nouă dintre acestea dispunându-se măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cursul zilei de 26 iulie 2017. Dintre cele nouă persoane, patru sunt cadre didactice care au interdicția de a mai activa în respectivele universități pe perioada pentru care a fost dispus controlul judiciar.

Totodată, procurorul a dispus ieri măsura controlului judiciar pentru alți doi studenți:

NSEIR BAHIJ, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/ 2000, si DI MATTEO MARIA GIUSEPPINA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită în formă continuată prev. de art. 290 din Cod penal cu aplic art. 35 alin. 1 din Cod penal, complicitate la infracțiunea de fals informatic prev. de art. 48 rap la art. 325 din Codul penal și de complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prev. de art. 48 rap. la art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78 /2000.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.