Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, pe drumul european 79, în judeţul Gorj. În urma impactului, trei dintre victime au rămas încarcerate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.
Accidentul a avut loc în zona localităţii Drăguţeşti.
La locul accidentului au ajuns două echipaje pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi patru echipaje din cadrul Serviciului Judeţeam de Ambulanţă, care au găsit cinci persoane rănite, dintre care trei încarcerate.
Conform reprezentanţilor ISU Gorj, patru dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Târgu Jiu, fiind în stare stabilţ, iar pentru una se continuă manevrele de resuscitare.
sursa: news.ro