Un accident soldat cu cinci răniți s-a petrecut vineri, pe Drumul Național 66, la intrarea în Călan, potrivit zhd.ro.
„Șoferul unui autoturism care circula din direcția Călan spre Hațeg, la intersecția cu Drumul Județean 687, în momentul efectuării virajului spre stânga prin loc nepermis, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
În urma accidentului, cinci persoane aflate în cele două mașini au fost rănite și preluate de ambulanțe.
În intersecția DN 66 cu șoseaua Hunedoarei, în 2017 au mai avut accidente rutiere, cel mai grav dintre ele fiind soldat cu moartea unui tânăr de 22 de ani.