Cinci hoți arestați după ce au prădat un bărbat în plină stradă. I-au furat 700 de euro

223

Cinci hunedoreni, din Deva, Orăștie și Simeria, au fost arestați preventiv, ieri, după ce au tâlhărit un bărbat, căruia i-au furat 700 de euro, actele de identitate, dar și un card bancar. În cursul zilei de ieri, aceștia au fost reținuți și, tot în aceeași zi, aceștia au fost prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Magistrații Judecătoriei Deva au admis propunerea pentru toți cei cinci, dintre care trei efectiv au participat la tâlhărie, iar alți doi au fost complici.

Victima celor cinci a fost un bărbat de 48 de ani, din comuna Șoimuș. Acesta a sesizat Poliţia cu privire la faptul că, în miez de noapte, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Deva, a fost lovit şi deposedat de portmoneu.

„Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar în urma activităților investigative au reuşit identificarea a cinci persoane, faţă de care efectuează cercetări cu privire la fapta reclamată. Prezumtivii autori sunt o tânără de 22 de ani, din municipiului Deva, un bărbat de 40 de ani, din orașul Simeria şi un bărbat de 34 de ani, din municipiul Orăștie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Citește mai mult pe ziardehunedoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.