12.1 C
Timișoara
joi 31 octombrie 2024

FOTO | De Ziua Morților, cimitirele prind viață

Cimiterele din Timișoara au prins viață. Cei care au pierdut pe cineva drag se duc în această perioadă și îngrijesc mormintele, le curăță, cumpără coroane și lumânări și le pregătesc pentru ziua de 2 noiembrie, ”Sărbătoarea tuturor sfinților”, care este, de fapt, Halloween-ul.

Sărbătoare celtică la origini, ea a fost adoptată în prima fază de romano-catolici, greco-catolici și protestanți, dar se sărbătorește și la ortodocși.

Sărbătoarea are dublă semnificație. Pe de-o parte se sărbătorește Ziua Tuturor Sfinților care au devenit martiri, cunoscuți și necunoscuți, iar pe de altă parte este și Ziua Morților. În seara de 1 noiembrie, dar și ziua de 2 noiembrie preoții oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți.

Se spune că de Ziua Morților, cimiterele se luminează mai ceva decât în noaptea Învierii, iar apropiații se adună la mormitele persoanelor dragi și depănă amintiri. De asemenea, nu este bine să mergi la cimitir dacă te-ai certat cu acea persoană toată viața.

În anumite zone ale țării se păstrează un obicei aparte. Până la răsăritul soarelui se duce apă proaspătă la morminte. Însă această rânduială este făcută doar de copii, căci se spune despre ei că sunt puri și au sufletele curate.

Pe lângă bucate alese, se spune că morților li se face și sete și este bine să li se dea de pomană și apă.

Pomenirea celor trecuți în viața de apoi

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență.

Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Cimitirele vor fi pline

În ziua de 1 și 2 noiembrie cimitirele vor fi pline. Obiecte de cult, lumânări, coroane și flori deja se vând la intrare iar comercianții magazinelor de profil se plâng că nu le mai vin clienți, pentru că toată lumea cumpără direct din cimitir.

Cât de mulți timișoreni vor participa la această sărbătoare, vom afla la sfârșitul săptămânii.

Până atunci, zeci de Timișoreni s-au dus în această perioadă la cimitir pentru a îngriji mormintele celor dragi. Fotografiile au fost imortalizate în cimitirul din Calea Șagului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara Food Summit 2024

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) găzduiește cea de-a III-a ediții a Timișoara Food Summit 2024, care are loc până...

VIDEO | Sindicatele de presă din București au ieșit la protest și amenință că vor intra în grevă. Care sunt cerințele lor?

Câțiva dintre jurnaliștii de radio de la București, au protestat în fața sediului Societății Române de Radio. Aceștia își doresc salarii mai mari, dar...

Citește și :