5.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Cimitire de fiare din Timiș, rase de pe fața pământului de autorități

Două firme din Timiș care colectează și demontează fiare vechi au fost luate la puricat de poliție, dar și de comisarii Gărzii de Mediu.

Acestea funcționau fără autorizație de mediu. Autoritățile au mai găsit, de asemenea, tone de substanțe periculoase, dar și ulei uzat . „(…)în urma controlului au fost identificate 3.000 kg deșeuri periculoase provenite de la mai mulți acumulatori uzați, 1.000 litri ulei uzat pentru care nu s-au luat măsuri de eliminare, precum și o cantitate de deșeuri feroase și neferoase contaminate cu ulei uzat, care nu a putut fi estimată cu ocazia controlului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Deșeurile au fost indisponibilizate, iar patronii au fost obligați să decontamineze întregul amplasament, dar și să curețe toată suprafața.

Patronii celor două firme s-au ales cu dosar penal pentru că n-au respectat normele specifice activităților cu deșeuri toxice, adică nu s-au ocupat corespunzător de deșuri.

Patronul uneia dintre firme s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei pentru că nu întrebuința casă de marcat conform prevederilor legale. Acesta s-a ales cu activitatea suspendată.

Controalele au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș,alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, în parteneriat cu Garda de Mediu Timiș.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Citește și :