Faptul că avem o țară superbă iar Caraș-Severinul, din punct de vedere natural, este cumva perla coroanei, e deja aproape o aserțiune banală. Numai că, dincolo de o părere sau alta, dincolo de un reportaj sau despre ce însemnări poți citi vizavi de Banatul Montan, realitatea întrece orice descriere.
Unul dintre cele trei parcuri naturale de pe teritoriul său, Cheile Nerei-Beușnița, este cu siguranță, un adevărat ”rai” pentru cei care vor să perceapă natura în stare primară, să se bucure de unicitățile peisagistice, de o bogată floră și faună. Cheile Nerei – Beușnița reprezintă o arie protejată, de interes național, o rezervație naturală de tip mixt situată pe teritoriul administrativ al comunelor Sasca Montană și Șopotu Nou. Cheile se întind pe o distanță de 22 de kilometri, fiind cele mai lungi din România, pe teritoriul munților Locvei și Aninei. Defileul, unde pereții se înalță și până la 200 de metri, este absolut sălbatic, virgin, străbătut doar de poteci tematice, marcate de custozii parcului național. Există aici canioane, cascade și peșteri impresionante. Pe o suprafață de peste 36.000 de hectare, vizitatorul se poate bucura de întreaga splendoare a unei zone unice, cu lacul Ochiul Bei, Lacul Dracului, tunelurile dacice, cascadele Văioaga și Beușnița (ca să vorbim de cele mai cunoscute dar pe traseu sunt o mulțime) de formațiuni carstice stranii și superbe în același timp. Dincolo de flora bogată și de legendele ce dau misterul cuvenit acestor locuri, poți întâlni, dacă ai noroc, și animale rare precum râsul sau jderul de copac. Râsul, de pildă, a cărei existență depinde de prezența căpriorilor, e atât de protejat încât în locurile pe unde trăiește este total interzisă vânătoarea ierbivorelor. De altfel, peste 80 la sută din populația tânără de râși nu supraviețuiește primei ierni.
Despre Ochiul Bei – acest lac minunat care nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 şi 8 grade Celsius, acest lucru făcând ca păsările migratoare, stârcii cenuşii ori raţele sălbatice, în loc să plece toamna spre ţările calde, rămân aici peste iarnă – există o frumoasă legendă. Ea spune că în noaptea de Sânziene, în jurul acestuia se strâng ielele, care sunt foarte frumoase şi care îi vrăjesc pe bărbaţi prin farmecul lor. Lacul, însă, s-ar fi format după ce, în urmă cu câteva sute de ani, fiul unui renumit bei ce domnea asupra ţinutului, în timp ce se afla la vânătoare, s-a îndrăgostit de fiica unui păstor. Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata să fie omorâtă. De atâta amărăciune, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele, dar şi culoarea ochilor tânărului. Disperat că fata nu mai poate fi readusă la viaţă, fiul beiului şi-a pus, în acelaşi loc, şi el capăt zilelor. De altfel, lacul are forma unui crater oval sau a unui ochi cu diametrul de circa 20 metri. Apa este ireal de albastră, în decorul verde din jur, și extrem de limpede. Ochiul acesta misterios atrage ca un magnet turiștii. Chiar și cei care își unesc destinele – așa cum s-a întâmplat duminică, în 4 septembrie, atunci când am poposit noi acolo – țin să se fotografieze cu apele lacului, unind parcă, dar într-o ipostază plină de speranțe, povestea de dragoste modernă cu cea din legendă.
În Cheile Nerei se ajunge relativ ușor, prin Socolari și Potoc (unul dintre trasee). Drumul e asfaltat până la Podul Bei dar foarte îngust, deci necesită un condus preventiv. De aici turistul plătește o taxă de vizitare de 5 lei de persoană, ceea ce e oportun pentru că te responsabilizează într-un fel și traseele turistice pot fi mai bine întreținute. De acolo, spre cascada Văioaga se mai poate merge cu mașina, trei kilometri, pe un drum forestier, reparat de curând. Apoi, mai departe, lași mașina la un popas turistic, amenajat la Păstrăvărie. De acolo, cale de jumătate de oră, pe jos, dai de minunatul Ochiul Bei. După încă o jumătate de oră, ajungi la Cascada Beușnița, trecând prin poiana cu același nume, cascadă de o frumusețe absolut sălbatică. În această perioadă a anului, însă, am găsit celebra cădere de apă aproape secată, doar un evantai fin de stropi curgând din vârful formațiunii carstice, în jos. Acesat aspect are și avantaje, pentru că poți pătrunde în ceea ce ai putea numi camerele frigorifice ale cascadei, mici peșteri de la baza ei, unde te poți umple de răcoare după drumul pe jos până la acest obiectiv. Ar fi de recomandat, în context, o încălțăminte de călătorie, cu talpă mai groasă, pentru că solul e aproape constant pietros.
Traseele sunt bine marcate, zonele de vizitat destul de accesibile și, spre bucuria noastră, turiști din mai multe zone ale țării, precum și străini, se bucurau duminică de frumusețea oarecum aspră a locurilor. O zonă minunată pentru turismul de week-end dar nu numai. La întoarcere, în preajma Podului Bei, de văzut așa-zisele Tunele Dacice, în total șapte, cel mai lung având cam 40 de metri și ai nevoie de o lanternă să-l traversezi. Ele se înalță la 15-20 de metri pe peretele de stâncă de deasupra Nerei și se spune despre ele că ar fi fost săpate de daci.
Așadar, doar o parte din splendidele Chei ale Nerei, pentru că ele au nenumărate atracții iar frumosul râu al Banatului de Munte are și în amonte un ecosistem extraordinar.
