Cheile Carașului au statut de rezervație naturală aparţinând Parcului Național Semenic-Cheile Carașului și alcătuiesc o arie protejată, de interes naţional, întinzându-se pe o suprafață de 578 ha, în Munții Aninei, la confluența pârâului Comarnic cu râul Caraş şi comuna Caraşova.
Parcul Național Semenic-Cheile Carașului are o suprafață totală de circa 36.214 ha, cuprinzând mai multe rezervații naturale, precum: Peșterile Comarnic și Popovăț, Lacurile Buhui, Marghitaș, Gozna, Trei Ape, Izvoarele Nerei și ale Carașului.
Lungimea cheilor este de aproximativ 18–19 km, cu pereți care se ridică la 150–250 m deasupra văii și cu numeroase peșteri ale căror intrări sunt situate la înălțimi diferite față de vale.
Cheile Carașului se numără printe cele mai lungi și sălbatice chei din România și reprezintă două sectoare de chei despărțite de Lunca Prolazului, loc în care versanții s-au retras pentru a face loc celor câtorva sălașe și gospodării de pe malurile râului Caraș.
Aceste chei formează unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din sud-vestul României, având forma unor canioane care cuprind nenumărate specii de plante și animale, alături de păduri de fag, care, în special toamna, reprezintă un peisaj mirific.
Intrarea în chei se face din comuna Carașova, pe o potecă de-a lungul râului Caraș, parcurgerea cheilor putând fi făcută pe jos, pentru a admira vegetația, peșterile și peisajele superbe din jur.
Dar să încercăm să o luăm la pas, pentru a vedea minunile naturii ce se deschid în faţa noastră.
Flora și fauna sunt, pe cât de variate, pe atât de neobișnuite. Pot fi întâlnite păsări răpitoare, precum acvila de munte, șerparul și șoimul călător, dar şi vipera și șarpele de alun, sau, de ce nu?, câteva specii de lilieci. În cale vă poate ieşi lupul, jderul, râsul, cerbul, ursul carpatin, care sunt doar câteva dintre sălbăticiunile pe care le întâlnim aici.
Potecile sunt înguste, iar marcajul traseului este realizat cu un triunghi albastru.
Plecarea se face, după cum am spus, din comuna Caraşova. Peisajul este unul de basm, încântător până și pentru ochiul cel mai obișnuit cu frumusețile naturii. Întâlnim pâlcuri de ferigi, copaci îmbrăcați în iederă și stânci acoperite cu mușchi.
Ne întâmpină, pe traseu, Peştera Văleaga, sau Peştera Liliecilor, ultima adăpostind un număr mare de asemenea mamifere. Gura de intrare în această peșteră se află la o înălţime de 5 metri, iar pentru a o vizita este necesară o condiție fizică bună — cățărarea peretelui de stâncă nu este deloc la îndemâna oricui.
După încă o porţiune de drum, dar pe cealaltă parte a râului, un indicator ne arată direcţia spre Peştera de sub Cetate.
Tot pe traseul nostru întâlnim şi Peștera din drumul Prolazului, care a fost reabilitată de o agenție pentru protecția mediului din Timișoara.
Peisajul este tot mai spectaculos — în unele locuri cheile se îngustează şi formează canioane. Însă minunile nu se sfârşesc aici.
Mihaela Păunescu