Un şofer care s-a făcut nevăzut, joi dimineaţă, după ce a intrat cu maşina în peretele unei case din oraşul Aleşd, este căutat de poliţiştii rutieri.
Accidentul a fost anunţat la ora 7.20 de pasagera din autoturism, care s-a prezentat la Poliţie.
„Evenimentul rutier a fost semnalat de o femeie în vârstă de 34 ani din Ungaria, care s-a prezentat la sediul Poliţiei Aleşd, susţinând că a fost pasageră în autoturism”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Femeia s-a ales cu leziuni uşoare şi a fost abandonată de şofer în maşină. În urma impactului, atât autoturismul, cât şi casa lovită au avarii serioase.
În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe şofer, care este un cetăţean maghiar în vârstă de 50 ani. „Acesta a părăsit locul accidentului împreună cu alţi doi pasageri, doi bărbaţi din judeţul Harghita”, a mai spus Dinu.
Pe numele şoferului, poliţiştii din Aleşd au deschis deja dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului rutier fără încuviinţarea Poliţiei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd.
sursa: ebihoreanul.ro