Polițiștii au făcut, noaptea trecută, o razie în Timișoara și au verificat modul de respectare a măsurilor pentru combaterea pandemiei. Au verificat peste 100 de certificate verzi și au dat mai bine de 60 de amenzi.
„Polițiștii au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.320 de lei, dintre care 26 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 11.900 de lei şi 31 de sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 9.450 de lei.
De asemenea, 62 de sancţiuni, în valoare de 24.000 de lei, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind verificate 101 Certificate Digitale Verzi privind COVID-19”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii recomandă timișorenilor să poarte mască de protecție, să păstreze distanța fizică și să nu iasă din case noaptea, decât daca au un certifixat verde sau o declarație pe propria răspundere.