Certat cu bunul simț! Și-a lăsat BMW-ul pe linia de tramvai, blocând ciculația

245

Un tânăr a reușit să blocheze circulația tramvaielor în zona Traian. Acesta și-a parcat bolidul, un BMW cu numere de Mehedinți, astfel încât garniturile nu au mai putut trece. Nu a scăpat de amendă!

Totul s-a petrecut pe strada Ștefan cel Mare, în apropierea Fabricii de Bere.

”Un tânăr care și-a lăsat autoturismul foarte aproape de liniile de tramvai și a plecat la un restaurant a fost identificat și sancționat de polițiștii locali cu sancțiunea maximă prevăzută de OUG 195/2002, respectiv 725 lei și 3 puncte penalizare la permis. De asemenea, în ceea ce privește oprirea sau staționarea autovehiculelor pe pistele pentru bicicliști din oraș, cele mai eficiente acțiuni sunt cele ale polițiștilor locali care patrulează pe segway-uri chiar pe aceste piste”, transmite Poliția Locală.

Agenții au aplicat, din 1 octombrie și până în prezent, 291 de sancțiuni contravenționale pe această linie. Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. De la începutul acestei luni cetățenii au sesizat peste 30 de astfel de cazuri, la care polițiștii locali s-au deplasat în vederea identificării conducătorilor auto și aplicarea de sancțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.