Cercurile infernului politic românesc

1099

Motto: ”USL trăiește !” – Slogan electoral fără de moarte

Când am citit cartea Emiliei Șercan, în care demasca impostura doctoratelor în România contemporană, ”Fabrica de doctorate”, apărută în anul 2017, având subtitlul ”Cum se surpă fundamentele unei nații”, m-am cutremurat de revoltă. Am crezut, atunci, că încă mai sunt în România persoane capabile să asaneze puroiul imposturii universitare care năpădise cu precădere noile ”academii” și ”universități”. Nota bene, de parcă în cele vechi nu ar exista aceeași boală… Credeam că demascarea hoției la nivel înalt, va duce la ample dezbateri în media românească. Mai mult, că opinia publică va fi revoltată, iar partidele, Parlamentul, Guvernul, Președinția, Curtea Constituțională, că de, ea este deasupra deasuprelor în România de azi,  vor lupta cot la cot, umăr la umăr, creier lângă creier, caracter lângă caracter și îi vor doborî pe impostori.

Nici vorbă de așa ceva! România este în prezent ”în ghearele imposturii”, cum potrivit se subintitulează cartea lui Valeriu Nicolae, recent apărută, cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, cu un titlu care ne avertizează dramatic: ”Nu tot ei!”.

Lectura cărții lui Valeriu Nicolae m-a îngrozit. Cred că ar fi trebuit să-i pună drept motto cuvintele pe care etern vizionarul Dante le așează la intrarea în Infern: ”Voi ce intrați, lăsați orice speranță”!

Dacă mi se permite o scurtă interpretare metaforică, pornind de la ”Divina Comedie”, zece cercuri ale infernului imposturii politice românești contemporane descrie Valeriu Nicolae în cartea sa. El analizează CV-urile oficiale a peste 100 de personaje politice, că nu putem să le spunem personalități, grupându-le în 10 categorii, zece haznale de parvenitism, începând cu ”monștrii sacri”. Sunt nominalizați prim-miniștri și miniștri, parlamentari și lideri de județ, care au căpușat șubredul sistem de învățământ românesc, creându-și tot mai puternice organe de cățărare, prin nenumărate pseudo-diplome, aparent înalt academice.

Istoria ridicării profesionale a acestor malefici, care sug cu nerușinare seva fragilului stat român, nu arată decât impostură, tupeism și lichelism, prin modul kitschos și pompos în care și-au colorat CV-urile, pe de-o parte, și nerușinare, hoție și ticăloșenie prin modul în care au condus, conduc și vor conduce România, pe de altă parte. Ultimele două cercuri haznale ale infernului politic descris de Valeriu Nicolae se cheamă, ironic, trist-amar, ”Vrednici urmași” și ”Speranțe”!  Aici apar fiii și fiicele maleficilor mai vechi, tinerii impostori care deja s-au cățărat pe culmile râioase ale puterii, spre groaza cititorului, căci pare să nu se mai întrevadă nicio speranță pentru biata Românie.

Din nefericire, rezultatele alegerilor din 6 decembrie au dovedit cu prisosință că tot ei, șarlatanii politici care conduc România de 30 de ani încoace, urmașii impostorilor comuniști care au condus-o spre dezastru în jumătate de veac, vor conduce România și în următorii 4 ani. Lista cu aleșii direct și prin diabolica ”redistribuire”, întâmplările politice de după alegeri ne arată clar: tot ei!!!

În cele nouă cercuri ale infernului imaginat de Dante Alighieri, în urmă cu mai bine de 700 de ani, păcătoșii sunt morți și pedepsiți în veci pentru păcatele lor. În cele zece cercuri ale infernului impostorilor politici descris de Valeriu Nicolae în România anului 2020, păcătoșii sunt vii și trăiesc foarte bine. Lumea în care viețuiesc ei este minunată, paradisiacă!

Doar asupra celorlalți români se răsfrânge grozăvia faptelor lor! Iadul creat de ei este, de fapt, infernul nostru! Noi, cititorii și necititorii români obișnuiți, sau dacă vreți, alegătorii și potențialii alegători suntem cei chinuiți. Fără nicio urmă de speranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.