1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cercetător în domeniul cancerului la 28 de ani! Bogdan Mărgineanu este din Reșița și lucrează la Oncogen Timișoara

Tineri cercetători care au studiat la şcoli de prestigiu în străinătate dar s-au întors în România pentru a pune în practică ceea ce au învăţat peste hotare. Aşa începe şi povestea lui Michael Bogdan Mărgineanu, născut în Reşiţa dar care s-a mutat cu părinţii în Timişoara în momentul în care avea vârsta de 6 ani.

Acesta a studiat biochimia şi biologia celulară în Germania, Anglia, Irlanda şi Arabia Saudită dar s-a întors în ţară pentru a face cercetare biomedicală la Timişoara, la Institul ONCOGEN. La doar 28 de ani face parte din echipa de excelenţă a Institului ONCOGEN şi lucrează la proiectul imunoterapiei personalizată pentru prevenirea alergiilor la ambrozie.

Bogdan Mărgineanu ar fi putut rămâne să profeseze în cadrul unor centre importante din Emiratele Arabe sau din Europa, fără nicio problemă, dar a ales să se întoarcă acasă la Timişoara pentru a face cercetare în cadrul Institutului ONCOGEN, un centru dotat la cel mai înalt nivel, cu nimic mai prejos faţă de institute similare din ţările în care Bogdan a studiat.

„Pot spune că apreciez cel mai mult la ONCOGEN, echipa tânără dedicată cercetării ştiinţifice şi faptul că ONCOGEN are în persoana prof. Virgil Păunescu, un adevărat lider cu deschidere şi viziune atât pentru cercetarea preclinică, fundamentală cât şi pentru cea translaţională, dumnealui încurajează o diversitate de proiecte şi idei şi le oferă tinerilor un mediu stimulativ şi creativ, de asta am ales să mă întorc la Timişoara pentru că aici beneficiez de toate condiţiile şi mă pot dezvolta ca cercetător”, ne-a declarat tânărul Bogdan.

Dacă la 28 de ani alţi tineri îşi petrec timpul prin cluburi, Bogdan a ales să-şi petreacă chiar şi timpul liber în laboratorul în care îşi desfăşoară zilnic activitatea, nu e o profesie normată, este mai mult decât o pasiune susţine acesta, pentru că prin studiu poţi ajuta oamenii.

Bogdan îl are ca model pe doctorul George Palade și este convins că în viitorul apropiat cercetătorii vor fi capabili să descifreze noi secrete ale celulei, ajutând astfel la conceperea de noi strategii terapeutice și la dezvoltarea unor noi tehnologii pentru tratarea cancerului dar şi pentru prevenirea alergiilor la polenul ambroziei. Acesta are un mesaj şi pentru tânăra generaţie:

„Practic ca cercetător poţi să descoperi ceva ce poate aduce beneficii oamenilor bolnavi şi poate chiar un premiu Nobel. Se merită să fii cercetător, dar trebuie să dai dovadă de pasiune pentru acest domeniu, ca să poţi să te dezvolţi, ca să fii un cercetător de succes”, a precizat acesta.

Bogdan Mărgineanu face parte din elita tinerilor din România şi cu siguranţă îşi va pune amprenta asupra sistemului medical din ţara noastră care pe anumite segmente, în special în cercetare, are mare nevoie de ajutor!
Sursa: Radio Reșița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :